Archive for the ‘alocatii copii’ Category

Igor Smirnov trage linie

Luni, 28 decembrie 2009, în timpul unei întîlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor publice şi ai partidelor din Transnistria, preşedintele Igor Smirnov a rezumat dezvoltarea economică a regiunii în anul care se încheie şi a prezentat perspectivele republicii în anul viitor. Perspectivele depind în cea mai mare parte de legea adoptată recent cu privire la bugetul de stat pentru 2010 şi de programele de stat pentru a minimiza efectele crizei economice globale.Conform lui Igor Smirnov, anul 2009 a fost pentru Transnistria unul de supravieţuire, de menţinere pe linia de plutire, pe cît posibil, fără şomaj. Toate obligaţiile sociale ale statului au fost respectate – salarii, pensii şi indemnizaţii plătite în totalitate. Şeful statului a subliniat însă, faptul că fără ajutorul Rusiei, sub formă de credite tehnice şi de ajutor umanitar situaţia Transnistriei ar fi putut fi mult mai rea. Criza mondială va determina, în opinia preşedintelui, necesitatea de a schimba abordările în construirea politicii economice a statului pentru 2010. În special, afectate au fost marile întreprinderi urbane, în timp ce întreprinderile mici şi mijlocii au contracarat instabilitatea ca nişte „perne de siguranţă” pentru economia regiunii, în general. Asistenţa financiară a Rusiei a contribuit la menţinerea cursului rublei transnistrene. Datorită scăderii producţiei şi a scăderii drastice a cererii pentru bunuri transnistrene, a scăzut în mod semnificativ şi fluxul de aport valutar. Astăzi, aportul în valută s-a bazat pe cele două mari întreprinderi – SA “Tirotex” şi Tiraspol Wine & Coniac Distillery KVINT. Acest lucru, în mod clar, nu este de ajuns. Banca Centrală a trebuit să exercite toate eforturile pentru a menţine moneda naţională. “Poate că aceste măsuri nu au fost destul de corecte din punctul de vedere al pieţei, dar acestea au fost posibile, pentru contracararea crizei şi a impactului acesteia asupra situaţiei socio-economice în Transnistria”, a spus Igor Smirnov. Pierderile economice în anul trecut (2009 – n.n.) au fost semnificative. De exemplu, volumul producţiei industriale în primele 9 luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut s-a ridicat la doar 68,8%. Afectate cel mai mult în acest an au fost industria materialelor de construcţii şi metalurgia feroasă. Datorită măsurilor anti-criză, cel mai rău scenariu a fost evitat. Cu toate acestea, în termeni reali, salariul mediu pe angajat de la începutul anului a scăzut cu 15 de dolari la o inflaţie de 4,6%. Taxele pentru servicii în acest an au crescut cu 5,8%. Serviciul de ocupare a forţei de muncă a raportat 11.000 de nistreni ca şomeri. Nivelul şomajului înregistrat s-a ridicat la 6,3% din populaţia economic activă. Astazi nimeni nu se îndoieşte că anul viitor va fi la fel de dificil în termeni economici. În anul următor se aşteptă să scadă semnificativ activitatea de investiţii. În 2010 direct productivii vor fi în număr de 140.000 de oameni. Cu toate acestea salariile angajaţilor de stat vor fi majorate cu 15%. Pensia minimă din 2010 va fi ridicată la 100 de ruble nistrene, pînă la sfîrşitul anului pensia minimă va fi 436 de ruble nistrene. În 2010, alocaţia pentru femeile care nasc va creşte cu 50%. Alocaţia pentru primul copil se va ridica la 2 716 de ruble, în timp ce pentru copiii ulteriori, la 3.252 ruble nistrene. Şeful statului a menţionat că în 2010 vor fi două aniversări, a 65-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi 20 de ani de învăţămînt din Transnistria. Prin urmare, vor fi acordate stimulente materiale pentru veterani, pentru învăţători şi profesori.
În 2010, preşedintele Igor Smirnov a menţionat că vor fi operate 11 programe economice ţintă ca dezvoltare economică.
(Sursa: agenţia Olvia Press)
Reclame

Bugetul Transnistriei va păstra orientarea socială

Proiectul de buget pentru 2010 a fost adoptat la a doua lectură, după dezbateri tensionate în comisiile parlamentare şi în discuţii cu ministerele. Eforturile legislatorilor s-au axat în principal pe finanţarea de către stat a cheltuielilor sociale, a salariilor şi a pensiilor şi pentru a ajuta întreprinderile să funcţioneze în mod normal în timpul crizei. Veniturile la bugetul consolidat vor fi de ceva mai mult de 2 miliarde de ruble, iar cheltuielile de aproximativ 3,5 miliarde de ruble, cu toate acestea orientarea socială va fi preponderentă. În anul viitor se va plăti o sumă la fiecare naştere, iar alocaţiile pentru copiii de pînă la şase ani crescîntre 340-650 ruble. Din 1 ianuarie 2010 salariile angajaţilor din sectorul public vor fi majorate cu 15 la sută. Pensiile vor creşte şi ele. Pentru a asigura plata salariilor, deputaţii au decis să creeze un fond de rezervă de cca. 38 milioane de ruble care, dacă este necesar, va fi canalizat spre bugetele locale ale oraşelor şi regiunilor. 10 milioane de ruble au fost alocate pentru achiziţionarea de echipamente pentru maternităţi. Este de remarcat faptul că, pînă astăzi, naşterea copiilor, siguranţa şi sănătatea mamelor a fost o prioritate în Transnistria. Un milion de ruble vor fi cheltuite pentru construirea de rampe şi de intrări speciale la fiecare instituţie medicală, ceea ce va contribui la asigurarea accesului persoanelor cu handicap la facilităţi medicale. De asemenea, au fost alocate fonduri suplimentare pentru medicamente. Pentru sprijinul întreprinderilor republicii, s-a decis alocarea a 150 milioane ruble, destinate să furnizeze agenţilor economici credite bugetare pentru plata consumului de gaz. Familiile tinere sînt sprijinite prin mici împrumuturi pentru sectorul de locuinţe. Mai mult, familiile tinere şi tinerii absolvenţi sînt stimulaţi să achiziţioneze locuinţe în mediul rural. Bugetul pentru anul viitor prevede 1 milion de ruble pentru formarea profesională a studenţilor cu precontracte la instituţiile şcolare primar, secundar şi de învăţămînt superior, ai căror părinţi sunt şomeri. Tot în 2010, sînt planificate fonduri pentru diverse evenimente, între care cea mai importantă e aniversarea a 65 de ani de la marea victorie din al doilea război mondial. Bugetul prevede resurse pentru plata unei sume acordate veteranilor participanţi la Marele Război pentru Apărarea Patriei, dar şi veteranilor din ostilităţile din 1992, precum şi văduvelor de război. Se preconizează ca la 23 decembrie să se finalizeze proiectul de buget în a treia lectură.