Archive for the ‘conflict transnistrean’ Category

Consultări privind Transnistria, la 6 octombrie, la Viena

La 6 octombrie 2009 este programată la Viena întrunirea mediatorilor şi observatorilor din Comisia de mediere şi soluţionare a conflictului transnistrean, în formatul 3+ 2, respectiv, Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi SUA, transmite Alexandr Komarov de la agenţia Novîi Reghion. După cum a afirmat recent la Tiraspol ministrul de Externe Vladimir Iastrebciak participanţii au intenţia de a discuta despre situaţia existentă acum în regiune. ”Cu toate acestea, întîlnirile planificate pentru această toamnă, precum şi vizita mediatorilor şi a garanţilor la Chişinău şi Tiraspol a fost amînată din cauza evoluţiilor politice interne din Moldova şi rămîne deschisă pentru o nouă dată”, a spus el.
Tot la Tiraspol, Vladimir Iastrebciak a declarat la 29 septembrie că “în cazul în care Guvernul Moldovei a fost format, Tiraspolul intenţionează să pună întrebarea cu privire la reluarea întîlnirilor comune ale grupurilor de experţi”. Conform agenţiei Novîi Reghion, ministrul de externe a clarificat faptul că Transnistria se referă şi la problema drepturilor cetăţenilor transnistreni încălcate de regimul Chişinău. Astfel, autorităţile Republicii Moldova consideră că locuitorii din RMN care au cetăţenia Rusiei şi Ucrainei nu sînt recunoscuţi aducînd oamenilor mari dificultăţi administrative. Comentînd absenţa Ministerului Reintegrării în noul guvern din Moldova, Iastrebciak a spus că “partea transnistreană nu a mai lucrat cu acest birou munca noastră a fost efectuată la nivelul reprezentanţilor afacerilor politice”.

Rogozin, în Komersant, despre Transnistria

Într-un interviu on-line cu cititorii ediţiei electronice a publicaţiei “Kommersant”, cunoscutul politician rus Dmitri Rogozin a făcut o evaluare a perspectivelor de soluţionare a conflictului transnistrean din Republica Moldova:
În contrast cu conflictul caucazian, în care sînt implicate pretenţii istorice, vechi ranchiuni cu tradiţii de sînge şi de răzbunare în “culori locale”, natura războiului din Transnistria a fost pur politică. De asemenea, şi de cealaltă parte a Nistrului au trăit timp de secole alături ruşi, ucraineni şi moldoveni. Transnistria prezintă un aspect luat ca o facilitate: compoziţia etnică a populaţiei este altfel decît în Moldova, aici avem o colectivitate naţională. Acest teritoriu este conştient de Gloria crăiesei Ecaterina cea Mare, a liderului militar rus Aleksandr Vasilievici Suvorov, întemeietor al Tiraspolului, aşa încît întotdeauna populaţia a gravitat în jurul civilizaţiei ruse. Pînă în 1940, Transnistria nu era inclusă în Moldova, în fosta provincie Basarabia. Ea nu a recunoscut niciodată pretenţiile teritoriale româneşti. Limba şi cultura rusă împreună în diversitate etnică a populaţiei locale sudată în cîteva secole, dovedeşte un instinct naţional mai mult ideal şi spiritual, decît de pămînt şi de bunuri materiale. Ura anti-rusă din Moldova devine uneori o schizofrenie nuanţată. La începutul anilor ’90 lîngă monumentul lui Ştefan cel Mare, zeci de mii de demonstranţi naţionalişti scandau sloganuri între care cel de tipul „Valiza-Gara-Rusia” a fost cel mai moderat.
Astăzi, Federaţia Rusă, implicată în soluţionarea problemei transnistrene, este extrem de activă şi constantă. Mulţumim Rusiei că a fost oprit războiul fratricid din 1992. Noi vrem ca Tiraspolul şi Chişinăul să fie de acord cu un plan general de pace, de stingere a conflictului. Avem nevoie de un stat stabil şi prietenos aşa cum trebuie să fie Moldova.