Archive for the ‘consultari’ Category

Consultări ruso-americane privind soluţionarea conflictului transnistrean

La Departamentului de Stat al Statelor Unite au avut loc consultări ruso-americane privind reglementarea transnistreană.Conform departamentului de Presă al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, au participat ambasadorul din cadrul MAE rus, Valeri Nesteruşkin şi asistentul adjunct al Secretarului de Stat, J. Russell. Atenţia principală a fost acordată situaţiei actuale din regiune şi aspectelor practice de interacţiune între mediatorii şi observatorii internaţionali pentru a relansa procesul de negocieri cu participarea reprezentanţilor politici din Republica Moldova si Transnistria.
Reclame

Transnistria confirmă disponibilitatea de a negocia pe baza principiilor de egalitate


La 6 noiembrie, la Viena au avut loc consultări cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean, la care au participat reprezentanţi din Rusia, Ucraina, Transnistria, Republica Moldova, OSCE, UE şi SUA, informează Alexandr Komarov de la Novîi Reghion. În cadrul reuniunii, interlocutorii au făcut schimb de opinii cu privire la situaţia actuală a relaţiilor moldo-transnistrene, precum şi alte aspecte relevante. „Partea transnistreană a confirmat disponibilitatea de a participa la un dialog semnificativ pe principii de egalitate, respect reciproc, nerecurgere la forţă şi la forme de presiune, pe baza acordurilor anterioare, inclusiv a declaraţiei comune a preşedinţilor Rusiei, Moldovei şi Transnistriei din 18 martie 2009, de la Moscova”, se spune în comunicatul MAE nistrean. S-a subliniat faptul că terenul pentru un dialog fructuos a fost iniţiat de către preşedinţia greacă a OSCE, care a exprimat oficial la Tiraspol aprecierea pentru „eforturile de consolidare a cooperării dintre Republica Moldova şi Transnistria”.