Archive for the ‘doliu national’ Category

Delegaţie nistreană în Abhazia

La 9 martie a.c., în Abhazia a fost dus pe ultimul drum primul preşedinte al republicii, Vladislav Ardzinba, care a murit la 4 martie. La ceremonia funerară a luat parte şi ministrul de externe nistrean, Vladimir Iastrebciak. În Abhazia a fost declarat doliu naţional, iar ceremonia de înhumare va avea loc în satul natal Escher din districtul Suhumi, la Complexul memorial Gumistinskogo.
„Vladislav Ardzinba pe bună dreptate intră în istorie ca fondator al statului modern abhaz, ca un politician şi persoană publică importantă, ce a dus Abhazia la independenţă şi un viitor decent. Savant eminent şi un statistician de renume, el a venit în politica mare în una din perioadele cele mai dificile din istoria Abhaziei”, s-a subliniat în comunicatul serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
În 1990, Vladislav Ardzinba a fost ales preşedinte al Consiliului Suprem al Abhaziei, în 1994 devenind preşedinte al republicii. Sub conducerea sa, a cîştigat o victorie în război cu forţele guvernului georgian, iar în 1999 a fost reales preşedinte al Abhaziei.