Archive for the ‘Gavriil Banulescu’ Category

Viaţa religioasă în Transnistria II

Despre mitropolitul Gavriil Bănulescu, arhipăstor al Transnistriei (1793-1799 şi 1813-1821)

Mitropolitul Gavriil Bănulescu a păstorit ţinutul dintre Nistru şi Bug, cu unele întreruperi, timp de 14 ani.
Din 1793-1799, el administrează aceste locuri ca titular al eparhiei Ecaterinoslavului şi din 1813-1821 ca mitropolit al Basarabiei.
În 1793, Gavriil Bănulescu vine în fruntea arhiepiscopiei Ecaterinoslavului, de care depindea şi regiunea dintre Nistru şi Bug.
Care era, însă, situaţia între Nistru şi Bug pînă la venirea lui Gavriil în această eparhie?
Stăpînirea Turciei asupra ţinutului dintre Nistru şi Bug se încheie în data de 29 Decembrie 1791, prin tratatul de la Iaşi. La începutul anului următor, armatele ruseşti se retrag peste Nistru. Odată cu ele, se retrage şi exarhul Moldo-Vlahiei, adus de generalul rus la Iaşi, în persoana arhiepiscopului Ambrosie (Serebrenicov) al Ecaterinoslavului.
Se întocmeau proiecte de organizare a acestui ţinut, ce urma după unii să se numească „Moldova Nouă”.
În ceea ce priveşte latura bisericească, prinţul G.A.Potemchin, conducătorul armatelor ruseşti din acel război, îşi propusese să înfiinţeze, acolo, un vicariat, cu o administraţie separată, care să cuprindă „toate oraşele şi satele dintre Nistru şi Bug pînă la Marea Neagră”. În fruntea acestuia el voia să aşeze pe arhimandritul Iov, care ar fi purtat titlul de vicar al Dubăsarilor şi Oceacovului, cu reşedinţa la Dubăsari sau în alt oraş.
Din păcate, visul lui Potemchin nu avea să se mai realizeze, el încetînd din viaţă la 5 octombrie 1791.
Proiectul său este reluat apoi de arhiepiscopul Ambrosie şi alţi prieteni. Ambrosie intervine pe lîngă împărăteasa Ecaterina a II-a, prin mijlocirea contelui P.A.Zubov şi a contelui A. Bezborodco. Nici aşa proiectul nu s-a realizat.
Regiunea dintre Nistru şi Bug rămîne acum să fie condusă de arhiepiscopul Ambrosie al Ecaterinoslavului. El face aici 14 numiri de preoţi. În anul 1789 numeşte preoţi în parohiile Slobozia, Tîrnauca, Iasca, Nicolaeva, Molovata şi Corotna. În 1791 face numiri de preoţi la Glinoaia, Butur şi Păsăţele şi, în anul următor, la Ciuburciu, Ciorna, Dubăsari, Rohei şi Ocna.
La 13 octombrie 1792 moare arhiepiscopul Ambrosie, iar eparhia este condusă de vicarul Iov Potemkin, pînă la 10 mai 1793, cînd la conducerea eparhiei Ecaterinoslavului e numit titular Gavriil Bănulescu.
În perioada 1793-1799, cît a păstorit asupra Transnistriei de la Poltava s-a construit un număr mare de biserici, cu binecuvîntarea sa.
La 22 august 1794, el sfinţeşte temelia oraşului Odesa. Unii sunt de părere că la acea dată, cu ocazia sărbătorii deschiderii oraşului Odesa, mitropolitul a sfinţit numai o biserică de lemn cu hramul Sf. Nicolae. Cercetările ulterioare au dovedit că aşezarea pietrei fundamentale a bisericilor s-a făcut de Gavriil abia în 1795. Acestea erau patru: catedrala Sf. Nicolae pentru populaţia rusească, biserica Sf. Treime pentru credincioşii greci, biserica Sf. Ecaterina pentru armată şi biserica Alexandru Nevschi, în cetate pe malul mării.
Lucrările de construcţie au mers foarte încet, astfel încît, în anul 1808, numai două din acestea au fost terminate şi redate cultului. Este vorba despre catedrala Sf. Nicolae şi biserica Sf. Treime.
Gavriil dă ţinutului dintre Bug şi Nistru o organizare administrativă aparte. „Printr-un ucaz dat la 19 august 1793, el înfiinţează la Dubăsari un organ central de administraţie, numit Ocîrmuirea duhovnicească. Autoritatea sa se întindea peste întreaga regiune a Oceacovului, cuprinzînd, afară de oraşe, ca la 60 de parohii. (…) La 21 Octombrie 1793, Ocîrmuirea duhovnicească împarte întregul ţinut al Oceacovului în 4 cercuri protoiereşti. Protopopia I-a se întindea de la gura Iahorlîcului în jos pînă la Tiraspol şi avea în frunte pe protopopul Manuil Burjacov. Protopopia II cobora de la Tiraspol la limanul Nistrului şi apoi pe malul mării pînă la Hagibeia, cuprinzînd şi satele noi de pe Cuciurgan, Cuialnic şi pîrîul Svina. Avea ca protopop pe Roman Ivanov. Protopopia III se întindea de la Balta pe Codima şi Bug pînă la limanul Bugului. Avea ca protopop pe Filip Nadolschi. Protopopia IV se întindea de la gura Iahorlîcului în sus pînă la Balta şi avea pe protopopul Gheorghe Sulima” („Viaţa religioasă în Transnistria”„Cap.II, „Mitropolitul Gavriil Bănulescu, arhipăstor al Transnitriei”, pag. 24-25, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943).
În anul 1798, „Ocîrmuirea duhovnicească” este mutată la Tiraspol, iar la Dubăsari rămâne numai protoieria. Tot la Dubăsari se dezvoltă, în perioada în care Gavriil se afla la conducerea eparhiei Ecaterinoslavului, se dezvoltă o intensă activitate culturală, prin înfiinţarea unei tipografi9i, în care s-au tipărit cărţi moldoveneşti, de către protopopul Mihail Strelbiţchi. Dintre aceste lucrări se cunosc un Ceaslov şi un Bucvar, tipărite în 1794. Prima carte este tipărită cu caractere chirilice.
În 1795, Strelbiţchi se mută cu tipografia sa la Moghilău, unde mai tipăreşte „Istoria lui Alexandru cel Mare” şi „Psaltirea proorocului David”.
La 29 septembrie 1799, Gavriil Bănulescu este ridicat în scaunul de mitropolit al Kievului. Aici nu stă mai mult de trei ani. La 21 august 1803, din motive de sănătate, demisionează şi se retrage la Odesa ca pensionar. Aici, el şi-a construit o casă şi o capelă pe malul mării, unde îşi stabileşte locuinţa.
Din pricina scumpetei de la Odesa, doi ani mai tîrziu, Gavriil se mută la Dubăsari, unde stă pînă în 1808, cînd este numit exarh al Moldovei şi Munteniei. În data de 16 mai 1808, Gavriil pleacă din Dubăsari, spre Iaşi, fiind însoţit de mitropolitul proilav Chiril.
După pacea de la Bucureşti din 1812, Gavriil este numit mitropolit al Basarabiei, avînd în jurisdicţia sa şi regiunea dintre Nistru şi Bug.
În proiectul său de organizare a Mitropoliei Basarabiei , alcătuit în toamna anului 1812 şi aprobat la 21 august 1813, mitropolitul Gavriil propunea Sf. Sinod ca, în cuprinsul noii eparhii să intre şi oblastul Oceacovului, ce făcea atunci parte din eparhia Ecaterinoslavului cu vreo 100 de biserici, pe motiv că limba şi obiceiurile credincioşilor de aici, ca şi a celor din Basarabia, sunt cu totul deosebite de cele ruseşti.(Op. cit., pag. 27)
El a condus această eparhie pînă la moartea sa din 30 martie 1821.
Printre bisericile zidite în perioada păstoriei sale se află şi mănăstirea Sf. Adormiri din cartierul Balşoi Fontan al Odesei, pe moşia dăruită de boierul moldovean Alexandru Tăutu din Odesa. În 1814, mitropolitul raportează Sf. Sinod această ctitorie şi îşi arată dorinţa de a face aici un mitocal mitropoliei şi o biserică. Pe lîngă acestea, s-a mai făcut şi un far pentru corăbieri.
Această aşezare este transformată în mănăstire, la cererea mitropolitului către Sinod din anul 1820.
Ţinutul dintre Nistru şi Bug continuă să se aparţină de eparhia Chişinăului şi după moartea mitropolitului Gavriil, pînă la 9 mai 1837, cînd se înfiinţează eparhia Hersonului şi a Tauridei, cu reşedinţa la Odesa.