Archive for the ‘Gazprombank’ Category

Regîndiţi Rusia, Domnule Preşedinte![1]


Carol Hârşan

Se pare că, o dată cu alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009, România are şansa să intre într-o nouă etapă istorică. Nu am folosit expresia „o nouă etapă de dezvoltare” pentru simplul motiv că, la o analiză serioasă, nici o perioadă de după ianuarie 1990 nu a fost „de dezvoltare” pentru România.
Adevărul este că, ne place sau nu, totul trebuie reformat în România, şi spun aceasta la momentul decembrie 2009 – ianuarie 2010. Aceasta, pentru că toate eforturile reformiste de pînă acum au fost superficiale, nu au atins sistemele politice şi administrative în profunzime, butaforii bătucite an de an ale FSN-FDSN iniţial. Şi astăzi, România este campioana de necontestat a Europei la corupţie – individual şi pe echipe.

Lucrurile au mers şi merg prost şi în diplomaţie, domeniu de notorietate deosebită în alte epoci. Euforia aderării la Uniunea Europeană şi la NATO s-a stins, dar seriozitatea, profesionalismul şi abnegaţia nu au luat locul ameţelii orgolioase a elitelor politice, fapt ce nu mai scapă observatorilor pertinenţi din cele două organisme.
Preşedintele Traian Băsescu se poate lăuda cu realizarea unei întunecate figuri din istorii revolute: năvălitor ce dărîmă cetăţi fără a şti măcar dacă va pune ceva în loc. De altfel, absenţa unui Proiect de dezvoltare pe termen lung este o tristă constanţă a tuturor guvernărilor de după decembrie 1989, eroare politică ce a devenit în timpul mandatului Băsescu mai vizibilă ca oricînd.

Reflexia în diplomaţie a acestor jalnice stări de adîncire în stagnare este relaţia României cu Federaţia Rusă. Nimic nu oglindeşte mai bine legătura dintre privatizările în folosul unor grupuri economice ruseşti şi preţul considerat „corect” al comisioanelor (mitei) încasate de grupurile româneşti ce numai la interesul naţional nu se gîndesc. La oţeluri, ca la aluminiu, la rafinării, ca la preţul gazului de la Gazprom… Pretextul asprelor relaţii cu Rusia a fost mereu bine burduşit cu justificarea ostilităţilor – „anti-sovietice, nu-i aşa? – cu distanţări contra-productive, cu ridicole contre antiruseşti ce nu mai trezesc admiraţia nimănui (remember, Praga, 1968). Şcoala generalului Ioan Talpeş et Co. ce s-a bazat după 1990 exclusiv pe gîndirea ostilă împotriva Kremlinului, a produs ucenici fideli şi consecinţe catastrofale pe măsură.

„Curcubeul” preşedintelui G.W. Bush din timpul vizitei la Bucureşti, din 23 noiembrie 2002, a fost repede mîzgălit de grafitti-urile „experţilor” în stingerea încrederii de la Bucureşti. „Puntea către Rusia”, ca rol de deschidere a României, gîndit cu acel prilej, îi încurca serios pe profitorii gîndirii ostilităţii de pe Dîmboviţa. În timp ce pierderile sînt uriaşe, ei au continuat să gîndească în termeni conflictuali, proiect a căror singură „decoraţie” era lipsa de viziune. Rezultatul l-au simţit toţi românii în buzunare la preţul gazului rusesc, cel mai scump din Europa. Dacă acesta nu este un atac la siguranţa naţională, atunci, ce nume i se potriveşte? Douăzeci de ani de comisioane şi de foloase necuvenite pentru grupurile economice ex-Securitate au blocat pentru România cea mai mare şi mai profitabilă piaţă din Eurasia. Diplomaţia românească, serios infectată de aceleaşi grupuri, a fost constrînsă să participe la frînarea deschiderii spre Rusia.
Acestei stări de lucruri, noul Preşedinte şi noul Guvern de la Bucureşti trebuie să le pună capăt.
State ale Uniunii Europene, ca Germania sau Franţa, au relaţii deosebit de privilegiate cu Rusia, fiind state ale căror interes naţional este ireproşabil deservit de către elitele lor politice.
Este timpul ca România să li se alăture, fapt similar unei adevărate reparaţii diplomatice prea îndelung aşteptate.
[1] Textul este publicat în atenţia preşedintelui României, ales la 6 decembrie 2009.

Transnistria: Polarizarea politică se accentuează

Şeful Comitetului Executiv al Partidului Patriotic din Transnistria (PPT), Igor Ivanenko, a declarat la o conferinţă de presă cu prilejul celei de-a treia aniversări a creerii PTT, că în Transnistria s-au impus două direcţii politice majore: dreapta liberală şi stînga.
În ultimii trei ani, PPT a făcut numeroase eforturi pentru ca stînga să-şi unească forţele. Igor Ivanenko a reamintit că în luna aprilie a acestui an a fost semnat un acord de înfiinţare a Blocului Social-Patriotic (BSP), care include cele două mari partide transnistrene, Patriotic şi Republican, şi 14 organizaţii nonguvernamentale. Igor Ivanenko a precizat că, în afară de BSP, nu vede alte forţe de stînga în Transnistria. El a subliniat că partidul Renovarea, care deţine majoritatea în parlamentul nistrean, deşi deseori utilizează retorica de stînga, dar aceasta “nu este în conformitate cu aspiraţiile lor”.
În procesul de evaluare a stadiului actual al sistemului politic din Transnistria, Igor Ivanenko a remarcat faptul că “platformele reale ale partidelor politice se află încă într-o etapă de formare”. Potrivit lui Ivanenko, unul dintre principalele obiective ale Partidului Patriotic şi ale Blocului Social-Patriotic, în viitorul apropiat, va fi pregătirea pentru alegerile locale, aşteptate în martie 2010, dar şeful PPT a refuzat să vorbească despre tactici pentru apropiata campanie electorală. Igor Ivanenko a amintit că, în 2009, Partidul Patriotic a propus propria versiune anti-criza economică, precum şi programe de sprijinire a întreprinderilor mici. sperînd că propunerile vor fi luate în considerare în cadrul procesului legislativ. Partidul Patriotic din Transnistria a fost creat le 4 august 2006. Pînă în prezent, numărul de membri ajunge la 1500 în toate oraşele şi raioanele din RMN. Preşedintele Partidului este Oleg Smirnov, care e şi preşedintele SA Banca Comercială “Gazprombank”. PPT este, în parteneriat cu un partidul politic, “Spravedlivaia Rossia”.