Archive for the ‘limba moldoveneasca’ Category

Limba maternă a moldovenilor Nistreniei

La 4 februarie 2010 la invitaţia ziarului republican „Adevărul Nistrean” a avut loc o masă rotundă girată de Uniunea moldovenilor din Transnistria, intitulată “Limba noastră-i o comoară”, asociată aniversării a 20 de ani de la proclamarea unilaterală a independenţei RMN. La eveniment au luat parte 20 de profesori de limba moldovenească din grădiniţe şi şcoli cu limba de instruire moldovenească (româna – n.n.) şi rusa. Evenimentul, iniţiat de Valerian Tulgara, deputat şi preşedintele Uniunii Moldovenilor din Transnistria, şi-a propus să răspundă la cîteva întrebări: care sînt problemele în instituţiile de învăţămînt în limba moldovenească? Care este destinul viitor al poporului moldovenesc? De ce părinţii moldoveni din Transnistria preferă să-şi educe copiii în şcoli ruse? Cum se poate dezvolta cultura moldovenilor veche de mai multe secole? Participanţii au exprimat îngrijorarea faţă de problemele limbii moldoveneşti în Transnistria, luînd act de faptul că, datorită intervenţiei Uniunii moldovenilor, acestor probleme li se acordă o importanţă deosebită. Valerian Tulgara a subliniat că acest atelier de dezbateri din redacţia unui ziar moldovenesc nu este o coincidenţă, ci o regulă, pentru că ziarul Adevărul Nistrean a devenit o voce reală în dezvoltarea limbă moderne şi a culturii pe teritoriul Transnistriei.
Preşedintele comunităţii moldoveneşti a informat despre discuţiile cu preşedintele Igor Smirnov şi membri ai Cabinetului de Miniştri, din 29 ianuarie a acestui an, ce a avut loc la iniţiativa lui V. Tulgara.
“Noi nu trebuie să uităm faptul că moldovenii vor avea viitorul lor numai dacă vor ţine ridicată cu mîndrie şi onoare limba lor maternă. Soarta limbii este soarta moldovenilor ca naţionalitate. Anul trecut am publicat în volum articolele cunoscutului istoric Vasile Moldovan, sub titlul „Pentru limba noastră moldovenească”, fiind vorba de prima cercetare reală, istorică şi sociolingvistică. Acesta este un manifest de apărare a Moldovei în istorie, a valorilor şi a conservării limbii native. Cartea a fost publicată în limba rusă tocmai pentru a atrage atenţia structurilor de stat din RMN, şi pentru prietenii noştri din Rusia, Ucraina şi alte ţări. În viitorul apropiat cartea va apărea şi în limba moldovenească pentru un public cît mai larg. Uniunea moldovenilor din Transnistria este în legătură activă cu diaspora moldovenească din Rusia, Ucraina şi alte ţări, unde cartea a fost trimisă. Deci, trebuie remarcat faptul că lucrăm împreună la limba maternă. Uneori sîntem acuzaţi că am românizat limba moldovenească. Acest lucru este greşit interpretat. De ce? Pentru că limba moldovenească, la fel ca alte limbi din lume, este în continuă evoluţie, nu e statică, are dreptul de a ţine pasul cu lingvistica la nivel mondial, şi nu putem vorbi că ar fi „greoaie” ca limba din anii 60-90 ai secolului trecut”, a spus V. Tulgara.
Participanţii la masa rotundă şi-au că, deşi există dorinţa de a dezvolta propria limbă, din păcate, nu toţi părinţii copiilor moldoveni înţeleg acest lucru şi nivelul de educaţie e mai slab dezvoltat în comparaţie cu copiii care studiază în limbile rusă şi ucraineană. Informaţiile oficiale sînt mult mai repede plasate în limba rusă, decît în celelalte două limbi, moldoveneasca şi ucrainiana. Nici o informaţie pe web-site-ul Transnistria nu are nici o informaţie bilingvă. “Noi, moldovenii din Transnistria, sîntem profund convinşi că trebuie să lucrăm împreună în toate afacerile noastre, şi să trăim ca naţionalitate viguroasă printre celelalte naţionalităţi ale republicii, dar şi în lume”, a spus Valerian Tulgara.
Reclame

Viaţa religioasă în Transnistria IV

Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste

„Chipul călugărului Iochentie, zugravit sau fotografiat, se poate vedea, în Transnistria, în foarte multe familii de moldoveni, aşezat între icoane, în ungherul dinspre răsărit al casei”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 38).
Cu toate acestea, continuă autorul, „puţini ştiu să spuie ceva lămurit despre dînsul, decît doar că e Părinţelul de la Balta”.
Din cercetările întreprinse pînă acum asupra mişcării de la Balta se desprind două atitudini faţă de Inochentie.
Pentru unii, Inochentie a fost un fanatic religios, căzut în erezie sau un impostor plin de ambiţii, care a dus în rătăcire o grămadă de oameni, dînd naştere unei secte ce îi poartă numele.
Alţii susţin că Inochentie a fost un mistic religios, neînţeles de biserica oficială a timpului său. Activitatea sa a fost în linia de doctrină a Bisericii Ortodoxe. Mişcarea religioasă provocată de el poartă un caracter românesc, contribuind la trezirea conştiinţei naţionale a moldovenilor din Transnistria şi Basarabia.
Autorul susţine că a găsit în Transnistria următoarele scrieri inochentiste: „Cartea mărturisirii – Despre părintele Inochentie de la Balta, 1927, pp.108”; „Acafistul părintelui Inochentie, Duhul Adevărului”, Anul 1919-1931, pp.44; „Acafistul părintelui Feodosie (Leviţchi) de la Balta”, pp.32”.
Credinţele inochentiste se regăsesc mai clare în iconografie. „Cele mai multe icoane pe care le-am cunoscut sunt în legătură cu credinţa în divinitatea lui Inochentie, pe care adeptii acestei secte îl aşe în scaunul Sf. Treimi. De obicei, tabloul Sf. Treimi este redat de inochentişti astfel: Dumnezeu Tatăl, în chipul uni bătrîn, e aşezat la mijloc, stînd pe ceva sau plutind în slava cerului; de dreapta sa e întotdeauna Domnul Iisus Hristos şi de-a stînga e părintele Inochentie, îmbrăcat în haine călugăreşti sau într-o hlamidă albă, orientală, asemenea Mîntuitorului. O astfel de icoană are această inscripţie: Dumnezeu are doi fii: Iisus şi Inochentie. Pe alte icoane, persoanele trinităţii inochentiste sunt aşezate astfel, de la stînga la dreapta: Dumnezeu Tatăl – Domnul Iisus Hristos – Părintele Inochentie. Aşezarea lor în rînd, acest fel vrea să arate ordinea succesiunii lor în timp. Fiecare din persoanele trinităţii are obicinuit cîte un simbol caracteristic zugrăvit pe piept: Dumnezeu Tatăl – un ochiu, Hristos – un miel, Părintele Inochentie – un porumbel. Adeseori, Inochentie este reprezentat asemenea Mîntuitorului cu globul pămîntesc în mîini sau cu crucea şi evanghelia. Am aflat, de asemenea, cinci portative zugrăvite, la care răstignirea Mîntuitorului este înlocuită cu imaginea lui Inochentie. La capetele crucii am găsit, în medalioane, chipurile următorilor: Sf. Ilie, Părintele Teodosie (Leviţchi) de la Balta şi Părintele Ioan din Cronştadt. Inochentie adesea spunea că el este Ilie şi Enoh, care au fost ridicaţi la cer şi acum, înainte de sîrşitul lumii, trebuiau să coboare iar pe pămînt” (Op. cit., pag.45, 46).
Părinţii Teodosie de la Balta şi Ioan din Cronştadt sunt consideraţi de inochentişti ca fiind prevestitori şi pregătitori ai mişcării religioase, pornită de călugărul Inochentie.
Conţinutul predicilor lui Inochentie era mai mult legat de ideea venirii vremii de apoi şi necesitatea pocăinţei. Condamnă neajunsurile morale, răspîndite în popor, ca: furtul, beţia, înjurăturile, fumatul etc. Insistă asupra preceptelor evanghelice a lăsării de avere şi a vieţii feciorelnice, încît credincioşii fanatici înţelegeau că acestea sunt lucruri obligatorii pentru toţi. Opreşte tunderea bărbaţilor, mîncatul cărnii, al usturoiului.
Inochentiştii atribuie dascălului lor calităţi supranaturale, cum ar fi darul profeţiei, al facerii de minuni etc. Ei văd în călugăr întruchiparea Duhului Sfînt, ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de Bobotează, pe cînd era în surghiun la mănăstirea Murom. Atunci, în văzul mai multor „fraţi”, el ar fi înghiţit „hulubul cel mare”.
În concepţia inochentistă, călugărul este însuşi Iisus, apărut a doua oară pe pămînt, însă cu alt nume. Scopul venirii sale aici este în strînsă legătură cu sfîrşitul acestei lumi.
Antim Nica susţine că, în plan practic, inochentismul a dus la rezultate negative. Credincioşii, fanatizaţi de prevestirile sale despre sfîrşitul lumii, leapădă averile şi părăsesc legăturile de familie. Stăpîniţi de spiritul sectar, ei se izolează de ceilalţi creştini, se închină în peşteri, trăind o viaţă de promiscuitate şi obscurantism.
Din punct de vedere naţional, însă, acest curent are merite ce nu pot fi neglijate. El îşi ţine slujbele în limba moldovenească.
Mişcarea de la Balta a reprezentat un strigăt spontan de protest al moldovenilor contra rusificării forţate a bisericii lor. Ea a contribuit la redeşteptarea sentimentului naţional printre moldoveni.

Viaţa religioasă în Transnistria III

Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)
Într-un studiu din anul 1861, sub titlul „Însemnări despre starea morală şi religioasă a populaţiei moldoveneşti din ţinutul Novorosiei”, preotul Nicolae Ignatiev descrie pe larg nevoile spirituale ale moldovenilor din acea vreme.
El constată neasimilarea acestora şi semnalează primejdia înstrăinării lor de biserică. El susţine că preoţii ruşi, necunoscînd limba moldovenească, nu pot exercita o influenţă prea mare asupra credincioşilor moldoveni, astfel încît aceştia au devenit indiferenţi faţă de cele sfinte şi merg rar la biserică. Ignatiev continuă spunînd că religiozitatea acestor oameni este mai mult una exterioară, ei limitîndu-se la îndeplinirea unor obiceiuri ale căror sensuri nu le cunosc.
Autorul propune ca preoţii să cunoască limba moldovenească, pe care să o folosească în slujbele şi în predicele lor. El mai cere ca limba moldovenească să fie predată în seminar şi în şcolile primare.
Cunoştinţele religioase ale moldovenilor sînt elementare şi adesea legate de superstiţii. Fără cunoaşterea limbii moldoveneşti, preotul nu poate să îi dea o bună îndrumare şi să îi facă o nouă educaţie spirituală.
Ignatiev propune ca, la seminarul de la Odesa, limbile greacă modernă şi tătară, care se predau atunci, să fie înlocuite cu limba moldovenească. El cere să se traducă în această limbă cazanii, ca, la nevoie, preoţii să le poată citi poporului.
Ideile preotului Ignatiev ar putea părea destul de îndrăzneţe, însă acesta a ştiut să dea dovadă de diplomaţie, îmbrăcîndu-le în haină misionară. Limba moldovenească este privită mai mult ca un mijloc pentru dezvoltarea sentimentului religios al moldovenilor.
Demersurile sale au fost zadarnice, deoarece glasul său nu a avut nici un răsunet în biserica rusă de la acea vreme.Fără şcoală şi fără biserică în limba lor, „viaţa moldovenilor se scurge mai departe pe acelaşi drum de întuneric al credinţei” („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 34).
Situaţia a continuat aşa pînă în preajma revoluţiei ruseşti din anul 1917, cînd însuşi tronul ţarului începe să se mişte. Moldovenii de peste Nistru încep să nutrească noi speranţe de ordin religios şi naţional.
Moldovenii din Transnistria intră în legătură cu fraţii lor din Basarabia şi cer să li se dea aceleaşi drepturi. Din acea perioadă au rămas mărturie două scrisori care arată nevoile moldovenilor de aici. Amîndouă aparţin ţăranului transnistrean Filimon Marian şi sunt adresate lui Pan Halippa, pe atunci redactorul ziarului „Cuvînt Moldovenesc” din Chişinău.
Dorinţele moldovenilor au fost expuse mai concret cu prilejul congreselor moldoveneşti care au avut loc în anul 1917.
„La Congresul învăţătorilor din Odesa de la 29 Maiu – 2 Iunie 1917 s-a discutat şi situaţie religioasă a moldovenilor, propunîndu-se, între altele:
1. În toate satele moldoveneşti de-a stînga Nistrului, slujbele să se facă în limba moldovenească, de clerici moldoveni;
2. Pentru administrarea bisericilor din satele moldoveneşti să se aleagă un episcop moldovean, cu sediul în oraşul Dubăsari;
3. Pentru pregătirea candidaţilor de preoţi şi învăţători, în seminarul din Odesa să se înfiinţeze clase paralele, în care învăţămîntul să se predea în moldoveneşte.
Problema bisericească a moldovenilor de aici a fost apoi discutată la 17-18 Decemvrie 1917, cu prilejul primului congres naţional al moldovenilor transnistreni, ţinut la Tiraspol, hotărîndu-se aceasta: Pentru moldoveni să se însemneze un arhiereu moldovan, care să povăţuiască cu dragoste pe credincioşii norodului nostru”. (Idem, pag. 36).
Dorinţele moldovenilor s-au împlinit mult mai tîrziu.