Archive for the ‘limbi oficiale’ Category

Transnistria nu dezvoltă egal cele trei limbi oficiale

Utilizarea simultană a tuturor limbilor oficiale ale Transnistriei – moldovenească, rusă şi ucrainiană – cum prevede Constituţia, nu este uşoară, pentru că a crea un sistem de funcţionare egală în cele trei limbi oficiale este foarte dificil. Declaraţia a fost făcută la postul de televiziune TSV, de preşedintele Uniunii moldovenilor din Transnistria, adjunct al Consiliului Suprem (Parlamentul), Valerian Tulgara. “Limba de comunicare si documentare în RMN a fost rusa, şi este justificat faptul că în principale instituţii comunicarea dintre oameni de diferite naţionalităţi se face tot în rusă. Dar celelalte două limbi – moldoveneasca (româna – n.n.) şi ucrainiana au fost neglijate şi, desigur, faptul că timpul a fost pierdut, e o problemă dar tradiţia tot trebue să continue”, a spus Tulgara. El a menţionat că în 20 de ani de republică (separatistă – n.n.) “s-au cheltuit sume imense de bani pentru conservarea şi dezvoltarea limbii, prin crearea de facilităţi de formare, prin conţinutul de ziare în limba moldovenească şi crearea de programe radio şi TV”. Între timp, a spus el, încă s-a mai redus numărul de copii din şcolile moldoveneşti, iar în Universitatea de Stat numai 4 din 11 departamente au cursuri în moldoveneşte. Tulgara crede în necesitatea de a “examina serios eficienţa programelor puse în aplicare şi să se lucreze în viitor pe o posibilitate reală de implementare”. Uniunea moldovenilor a iniţiat adoptarea unui program cuprinzător care va include dezvoltarea şi utilizarea limbii nu numai în domeniul învăţămîntului, ci în toate sferele vieţii.
El a subliniat că păstrarea limbii moldoveneşti în Transnistria, cu grafia chirilică “este o cauză a poporului, ca un vorbitor nativ”.