Archive for the ‘lucrare misionara’ Category

Viaţa religioasă în Transnistria VII

Desrobirea Transnistriei şi restaurarea credinţei

În data de 22 iunie 1941, armata română, împreună cu aliaţii germani, trec Prutul şi pornesc atacul contra bolşevicilor pe care îi resping din Basarabia, cotropită de U.R.S.S. în 1940. Trec Nistrul şi, după căderea Odesei, la 16 octombrie 1941, tot ţinutul dintre Nistru şi Bug este eliberat. Nordul Transnistriei, în afară de Odesa, „era în mîinile noastre încă de la jumătatea lunii august”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Desrobirea Transnistriei şi restaurarea credinţei”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 68).
Pentru organizarea şi administraţia civilă a acestei provincii s-a instituit, cu începere de la 19 august 1941, un guvern cu sediul provizoriu la Tiraspol.
Concomitent se pune problema organizării bisericeşti a noii provincii. Biserica a fost instiutuţia cel mai greu lovită de comunişti.
De îndată ce se îndepărta frontul dintr-o localitate, credincioşii se adunau la vechea lor biserică, transformată de bolşevici în club, sală de cinema sau altceva, o amenajau rapid cu icoane şi cruci, pe care, pînă atunci, le avuseseră ascunse, improvizau un cor şi cădeau în genunchi. Antim Nica spune că oamenii se îmbrăţişau ca la Paşti şi se salutau cu urarea „Hristos a înviat!”.
Credincioşii încep să repare singuri bisericile şi să caute preoţi. În acest scop, mai multe delagaţii pleacă în eparhiile apropiate de la Chişinău, Bălţi şi Iaşi, cerînd preoţi şi cele trebuitoare cultului, precum cărţi, icoane, veşminte etc.
Sunt şi cazuri de preoţi care au stat ascunşi de teama bolşevicilor şi acum ieşeau să facă slujbe. O mînă de ajutor au dat acestei populaţii şi preoţii militari din spatele frontului.
Era nevoie, însă, de ceva organizat, deoarece cei 23 de ani de stăpînire bolşevică lăsareră urme adînci în sufletele tinerilor. Se impunea, aşadar, o muncă de încreştinare a populaţiei tinere, crescută în spirit comunist.
În aceste condiţii, Patriarhul Ţării, în înţelegere cu Conducătorul Statului, a decis, la mijlocul lunii august 1941, înfiinţarea „Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria”, care avea drept scop încreştinarea din nou şi organizarea vieţii bisericeşti în ţinutul dintre Nistru şi Bug.
În primul an, sediul Misiunii a fost la Tiraspol, şi, începînd cu 26 octombrie 1942 la Odesa. Conducerea acesteia a fost încredinţată, la început, P.C. Arhimandrit I. Scriban, profesor la facultatea de teologie din Bucureşti. Întrucît însă, pe aceste locuri au fost reşedinţe vlădiceşti, iar la Odesa se înfiinţase chiar o mitropolie, s-a decis ca în fruntea mişcării misionare din Transnistria să fie pus un arhiereu.
La 6 noiembrie 1942 este numit conducător al Misiunii I.P.S. Mitropolit Visarion Puiu.
Cînd s-a aflat de înfiinţarea Misiunii, delegaţii numeroase, trimise din toatre părţile Transnistriei, pornesc spre Tiraspol cu cereri de a li se sfinţi bisericile şi a li se da preoţi.
Cîntăreţii bisericeşti sunt aproape toţi localnici, fără să aibă o pregătire muzicală şcolară.
Din punct de vedere administrativ bisericesc, întreg teritoriul Transnistriei este împărţit în 14 protoierii şi 63 subprotoierii, socotind pentru fiecare judeţ cîte o protoierie (una, însă, este pentru municipiul Odesa) şi pentru fiecare plasă cîte o subprotoierie. Întreaga activitate misionară este dirijată şi centralizată de conducerea Misiunii bisericeşti pentru Transnistria, avînd în frunte pe I.P.S. Mitropolit, ca şef al Misiunii, ajutat de 2 vicari, 3 consilieri, organe de inspecţie şi o cancelarie.

Apostolatul în Transnistria

Începuturile activităţii misionare se caracterizează prin refacerea locaşurilor de închinare. Iniţiativa lucrărilor porneşte, de obicei, de la credincioşi, avînd sprijinul misionarilor la adunarea de fonduri şi materiale.
Cu toate greutăţile vremurilor de război, în mai puţin de doi ani s-au reparat şi redat cultului 632 biserici şi case de rugăciune. „În curs de reparaţie sau construcţie se găsesc în prezent 309 biserici şi case de rugăciune. Parohii fără locaş de închinăciune sunt numai 70”. (Idem, pag. 72).
Alt aspect caracteristic începuturilor de apostolat în Transnistria este activitatea liturgică a misionarilor. Poporul voia să se apropie de cele sfinte, cerînd preoţilor sfintele taine.
În general, tineretul nu este refractar faţă de biserică, ia parte la solemnităţile religioase şi poartă discuţii pe teme religioase.
Cea mai mare problemă pe care Misiunea o are de rezolvat este catehizarea maselor şi formarea tinerilor în spiritul creştin. În acest scop, religia este predată în toate şcolile din Transnistria. Aici se iveşte o altă problemă. Lipseau cadrele didactice, materialele didactice – manuale şi tablouri intuitive.
În şcolile primare, pe lîngă preoţi, fiindcă sunt foarte puţini, religia este predată de învăţători şi cateheţi, care au urmat cursuri speciale de religie.
La învăţămîntul secundar, predarea religiei se face, de regulă, de preoţi. La universitatea din Odesa există o catedră de teologie pentru toţi studenţii.
Influenţa preotului asupra mulţimii se exercită de obicei prin slujbe şi predici. Dar lucrarea misionară variază de la oraş la sat şi după nevoile spirituale ale populaţiei, îmbrăcînd şi alte forme, cum ar fi, de pildă, conferinţele şi concertele religioase, cursurile catehetice, proiecţii de filme religioase etc. Activitatea de binefacere este foarte apreciată de popor.
În centrele rurale, unii misionari au organizat cămine culturale, prin mijlocirea cărora ei se apropie de nevoile zilnice ale sătenilor.
În absenţa misionarilor, cuvîntul scris, prezentat pe înţelesul poporului, sub formă de broşură, revistă sau ziar, poate face însemnate servicii propagandei religioase. Pînă acum se tipăriseră cărţi de rugăciune, calendare, foi misionare etc., însă într-un număr prea mic faţă de cerinţele populaţiei.
Pentru completarea cadrelor misionare şi pentru pregătirea preoţilor de mîine au fost înfiinţate două seminarii: unul la Dubăsari şi altul la Odesa. Seminarul din Dubăsari a început să funcţioneze cu primele două clase, iar cel de la Odesa era un seminar de vocaţie, în care erau primiţi absolvenţi de curs secundar, ce puteau candida pentru hirotonie într-un timp foarte scurt.
„Lucrarea misionară din Transnistria a intrat într-o nouă fază de dezvoltare şi a căpătat un avînt puternic sub conducerea I.P.S. Mitropolit Visarion, care, pe lîngă experienţa sa îndelungată, adaugă o energie mereu proaspătă şi o rîvnă puţin obişnuită” (Op. cit., pag. 76).