Archive for the ‘reglementare in regiune’ Category

Şevciuk propune un “troc”: dezvoltare economică pentru stabilitate politică

Membrii Parlamentului din Transnistria s-au declarat în favoarea extinderii cooperării cu colegii parlamentari din Moldova şi din ţările garante ale reglementării paşnice în regiune – Rusia şi Ucraina – în scopul normalizării relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului, conform unor declaraţii citate de agenţia Itar Tass.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul Parlamentului nistrean de către secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare de la Kiev, Raisa Bohatirivova la întîlnirea cu membri ai Sovietului Suprem al Transnistriei. Deputatul Evgheni Şevciuk a declarat la întîlnirea cu oficialul ucrainian, între altele: “Cred că parlamentarii din Rusia, Ucraina dar şi din alte ţări au mare nevoie de a discuta în mod activ şi să găsească soluţii pentru complexele întrebări şi provocări politice din regiune. Pentru noi este important ca parlamentarii să fie în contact permanent, să poată vorbi şi împărtăşi experienţele lor la foruri internaţionale, uşurînd căutarea unor modalităţi optime de rezolvare a problemelor, chiar şi a celor foarte complexe, aparent greu de rezolvat”. Şevciuk a amintit faptul că în anul 2000 a fost semnat între organele legislative din Transnistria şi Moldova un acord de cooperare parlamentară, care nu este îndeplinit, la fel ca şi multe alte acorduri semnate de către părţi în cadrul negocierilor succesive. Şevciuk, care pînă în iulie al acestui an, a fost Preşedinte al Parlamentului din Transnistria, a spus că nu se poate rezolva definitiv conflictul fără a crea condiţii pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
“Avem nevoie de o pauză în dezbaterea cu privire la diferenţele politice şi să începem discuţii cu privire la problemele în care un compromis ajută şi aduce beneficii reale pentru oameni. Mai presus de toate, trebuie să se meargă pe deblocarea economiei şi crearea unor condiţii pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Si numai atunci când vor fi create condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare şi va începe o dezvoltare pozitivă a economiei, va fi posibilă, în opinia mea, trecerea la discutarea problemelor complexe politice”, a spus Evgheni Şevciuk.
Reclame