Archive for the ‘Republica Moldoveneasca’ Category

Viaţa religioasă în Transnistria VI

Republica Moldovenească şi Episcopia de la Balta


La 12 octombrie 1924 se hotărăşte înfiinţarea Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti (R.A.S.S.M.) ca provincie independentă în graniţele Ucrainei, iar la 19 august anul următor se dă şi constituţia noii republici.
Teritoriul ei cuprindea 8434 km p., avînd următoarele centre mai importante: Slobozia, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Ocna, Ananiev, Bîrzula, Rîbniţa, Balta, Crutie şi Camenca. Capitala este aşezată întîi la Balta, dar în 1929 e mutată la Tiraspol.
În 1938, în întreaga republică, alfabetul latin este părăsit şi se revine la cel rusesc, iar dascălii „latinişti” sunt arestaţi şi deportaţi. Se spunea atunci moldovenilor că ei nu sunt români şi că limba moldovenească este un dialect slav.
Conducerea republicii a fost încredinţată mai mult ucrainienilor şi evreilor, elementul moldovenesc fiind ţinut în minoritate şi în roluri secundare.
Sovieticii îngăduie organizarea, în cadrele R.A.S.S.M.-ului, a unei episcopii moldoveneşti cu sediul la Balta. Cu toate că episcopia s-a înfiinţat la scurt timp după înfiinţarea republicii, ea nu a putut fi ocupată decît în 1926, cînd a fost numit ca titular al noii eparhii moldoveanul Gavriil Rohut.
Episcopia moldovenească de la Balta făcea parte din biserica disidentă „sinodală” sau „Biserica Vie”, caracterizată printr-o loialitate excesivă faţă de regimul sovietic şi care ducea o luptă aprigă împotriva bisericii vechi tihoniene.
„Biserica Vie”, sinodală, număra în 1926, în Ucraina, 24 de eparhii. În Transnistria de astăzi avea 5 aparhii: mitropolia Odesei, arhiepiscopia Pervomaisc (Golta), episcopia Moldovei, arhiepiscopia Tulcinului şi arhiepiscopia Moghilăului.” („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Republica Moldovenească şi Episcopia de la Balta”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 61).
„Episcopia Moldovei”, alegîndu-şi reşedinţa la Balta, găseşte aici un centru religios cu vechi tradiţii vlădiceşti. În perioada ţaristă, la Balta se afla reşedinţa vicarilor eparhiei Podoliei; titularii eparhiei stăteau la Cameneţ-Podolsk. Ultimul din vechii vicari a fost arhiereul Pimen, care a păstorit la Balta în anii 1914-1919, cînd decine arhiepiscop la Cameneţ-Podolsk şi apoi mitropolit al Harcovului şi al întregii Ucraine şi, după 1923, conducător al Bisericii „sinodale”.
După Pimen, au mai păstorit la Balta următorii arhierei: Gherasim (1921-1923); Iuvenalie (1923), Dimitrie Galiţchi (1923-1924) şi Nicolae (1924-1926). Gavriil Rohut vine la Balta în 1926, însă nu ca vicar, ci ca episcop deplin. În urma înfiinţării republicii moldoveneşti, vicariatul de Balta a fost ridicat la rangul de episcopie de sine stătătoare.
Episcopul Gavriil păstoreşte la Balta pînă în 1938. Cei care l-au cunoscut spun că trăia foarte modest, după cum precizează Antim Nica. Tot acesta susţine că Gavriil se întreţinea din venitul de la Catedrală şi din micile cotizaţii parohiale. În 1938, cînd au fost închise toate bisericile şi toţi preoţii deportaţi, şi episcopul Gavriil a fost ridicat de poliţie şi dus în surghiun. Se crede că a fost ucis.
Arhiva episcopiei a fost distrusă sau pierdută. Între alte scriei rămase a fost găsit un registru de procese verbale al episcopiei pentru anul 1931.
Episcopia Moldovei avea 164 de parohii şi se întindea pe tot cuprinsul republicii moldoveneşti.
Chiriahul conducea eparhia înconjurat de un consiliu eparhial, numit „Cîrmuirea Eparhială Moldovenească” (C.E.M.). În anul 1931, C.E.M.-ul avea următoarea alcătuire: Episcopul Gavriil Rohut – preşedinte; protoiereul N. Dooroholschi şi protoiereul N. Leatîţchi – membri; protoiereul I. Leviţchi – secretar.
C.E.M. se întrunea săptămînal în şedinţă şi lua decizii în toate problemele curente ale eparhiei. Făcea numiri şi transferări de preoţi, acorda gratificaţii, depunea din treaptă pe cei care se lepădau de credinţă, judeca neînţelegerile dintre clerici etc.
Lucrările mai importante erau lăsate pentru chibzuinţa adunării plenare a C.E.M., alcătuită din preoţi şi mireni şi care se întrunea o dată pe an. Chesituni mai grele erau trimise spre rezolvare Sf. Sinod de la Harcov.
În centrele mai importante, episcopia avea orînduiţi protoierei, care lucrau împreună cu un consiliu protoieresc.
În parohii, treburile bisericeşti ca întreţinerea bisericii şi a preotului erau în sarcina consiliului parohial, iar, la nevoie, se întrunea şi adunarea parohială. Ăreşedinte al acestora era întotdeauna un mirean; preotul se ocupa numai de slujbele bisericeşti şi de nevoile duhovniceşti ale credincioşilor.
Sistemul acesta de organizare bisericească era generalizat în toate eparhiile „sinodale”. Caracterul său democrat era dictat de împrejurări şi era menit să sprijine şi să apere clerul de diferitele presiuni din afară.
Cu mici deosebiri, organizarea bisericească era aproape la fel şi în eparhiile „tihoniene”, precum şi în cele „ucrainiene”, care aparţineau de biserica „samosveată” a lui Lipcovschi.
Corespondenţa oficială a eparhiei se făcea în ruseşte.
O dată cu arestarea episcopului Gavriil încetează şi existenţa eparhiei moldoveneşti de la Balta.
În perioada în care la Balta păstorea episcopul Gavriil Rohut, în sudul acestui ţinut este un alt arhiereau moldovean, Teodosie Chirică, în funcţia de vicar al mitropoliei din Odesa. În ajunul revoluţiei bolşevice, el pleacă peste Nistru, unde a activat pe terenul pastoraţiei în oraşele Nicolaev şi Herson. Rămas văduv, intră în monahism şi la 1 octombrie 1933 este făcut arhiereu în Odesa.El păstoreşte aici pînă în 1937, cînd este arestat de bolşevici şi probabil împuşcat.