Archive for the ‘Romania’ Category

Moldova în orbita politică a României? Mituri şi exagerări, susţin ucrainienii


Scurtă sinteză de Vitalie Kulik, analist ucrainian, difuzată de agenţia ucrainiană uz.ua
Scenarii posibile de dezvoltare a situaţiei din jurul Transnistriei pot fi următoarele: 1) punerea în aplicare a iniţiativei ruse de soluţionare a conflictului transnistrean, 2) apariţia şi dezvoltarea Moldovei în orbita română,
3) europenizarea conflictului transnistrean,
4) menţinerea status quo-ului existent. La 26 ianuarie 2010 a avut loc o reuniune regulată a reprezentanţilor politici ai Republicii Moldova şi Transnistriei în cadrul negocierilor de soluţionare a problemei transnistrene. În mass-media locală au fost comentarii insuficiente cu privire la dorinţa ambelor părţi de dialog şi de construire a unui climat de încredere. Pentru cei care au devenit parteneri de dialog – Chişinău şi Tiraspol – de ani întregi pretind să negocieze, dar perspectivele de reglementare rămîn obscure, pe loc. Probabil că nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că acest conflict nu mai este o chestiune la scară locală, ci unul dintre punctele de dialog între Rusia şi Statele Unite, încercînd să se lege în contextul ratificării versiunii adaptate a Tratatului FACE, extinderea posibilă a NATO spre est, dialogul Ucrainei şi Republicii Moldova cu UE. Pentru Ucraina, conflictul transnistrean este neliniştitor, pentru că ea are scopul de a salva zona de instabilitate directă de pe graniţele sale, prevăzînd ameninţarea unui aflux masiv de refugiaţi în cazul reluării fazei fierbinţi a conflictului, posibilitatea unor dezastre transfrontaliere, ameninţare rezultată, în special, din eventuala combustie spontană în depozitele cu muniţie din zonă. (Depozitele de la Kolbasna, la mai puţin de 2 km de graniţa cu Ucraina, adăpostesc mari cantităţi de gaze de luptă din perioada 1940-1945, n.n.). Toate acestea, în cele din urmă, au creat un caracter iritant serios în relaţiile bilaterale ucraineano-moldoveneşti şi a dialogului Ucraina-UE.
Nu trebuie să uităm, de asemenea, că o treime din populaţia Transnistriei sînt etnici ucraineni, potrivit unor surse, aproximativ 100 de mii de cetăţeni, ale căror drepturi şi interese, potrivit Constituţiei din Ucraina, trebuie protejate. Astăzi putem discuta pe larg cu privire la cauzele conflictului transnistrean, precum şi la factori de la diferite niveluri ce au interese de soluţionare în viitorul apropiat. Dar, cu siguranţă mai de actualitate pentru nespecialişti ar fi posibile scenarii din jurul Transnistriei, pe termen mediu. Este practic imposibil să spun exact ce se va întîmpla în Transnistria în, să zicem, 10-20 de ani, dar este posibil de a face proiecţii asupra situaţiei din regiune şi a impactului pe care îl au diverşi factori asupra ei. Elitele locale din Chişinău şi Tiraspol au un interes semnificativ în păstrarea status quo-ului, pentru a trece cu bine prin procesul de soluţionare a conflictului, dar impasul ar putea surveni de la jucători externi. Scenarii posibile de dezvoltare a situaţiei din jurul Transnistriei sînt cele de mai sus. Să le luăm în considerare pe fiecare în detaliu.
1. Punerea în aplicare a conceptelor de bază de stingere a conflictului – numit şi proiectul Kozak, implică punerea în comun a viziunii Republicii Moldova cu cea de poziţie dominantă a Kremlinului în regiune. În special, cea care se încadrează în planul Kozak 2003 şi presupune că Transnistria va avea drept de veto asupra deciziilor din Parlamentul Unit al ţării, iar limba rusă va fi a doua limbă de stat. Rusia a planificat o prezenţa militară în mai multe decenii. Fireşte, în aşa fel încît statul moldovean unit să se poată dezvolta în principal, în conformitate cu interesele Rusiei, să depindă în mare măsură de voinţa politică a Moscovei. În anii 2007-2009, Kremlinul a făcut mai multe încercări de a forţa părţile aflate în conflict, la dialog şi la punerea în aplicare a unei astfel de soluţii-model. Dar Moscova nu a făcut progrese semnificative în acest sens. UE, SUA şi Ucraina au demonstrat atunci în mod clar că aşa ceva e extrem de indezirabil. Se pare că la Kremlin s-a decis să nu se rişte nimic şi să se concentreze pe menţinerea status quo-ului. Şi pentru a evita evaluările extrem de critice ale politicii ruse în direcţia Moldovei de la partenerii occidentali, Rusia va trimite des emisarii şi funcţionarii săi în regiune, ca să ilustreze aspectul de un real interes al Kremlinului în soluţionarea rapidă a problemei transnistrene.
2. Apariţia scenariului unei Moldove în orbita politică a României este bazată pe multe mituri şi exagerări. Venirea la putere a forţelor politice pro-vest din Moldova a declanşat ca una din priorităţi dialogul cu Bucureştiul, fără îndoială, întărită de voci de experţi, care au prezis inevitabila alunecare în orbita României a Moldovei controlate de Chişinău. Desigur, pentru cei care au venit la putere astăzi la Chişinău imperativul de soluţionare a conflictului transnistrean este o prioritate declarată, mai degrabă decît una reală. Ai putea spune chiar că problema transnistreană pentru noul govern moldovean e mai degrabă o oportunitate, deşi e greu să cred că cineva din politicienii gravi ai Republicii Moldova va declara disponibilitatea de a renunţa la Transnistria pentru o opţiune ipotetică de integrare accelerată europeană cu o maximă de asistenţă din Bucureşti. În martie 2009, unul dintre politicienii moldoveni şi-a permis public să restituie Transnistria Rusiei cu plata unei chirii de 30 de ani, motiv pentru care nu i s-a mai permis intrarea în Parlament. În mod similar, nu trebuie să exagerăm convingerea că elita din Moldova de astăzi sau în viitorul apropiat va fi gata să renunţe la statalitatea actuală şi să se alăture României. De fapt, azi putem spune că politicile expansioniste ale României au primit undă verde de la Chişinău – deschiderea a două consulate suplimentare române la Bălţi şi Cahul, simplificarea procedurii de obţinere a cetăţeniei române a populaţiei din Moldova etc. – cu actualii pro-români de la cîrma Moldovei. Dar, repet: cei care vorbesc despre posibilitatea reală de a integra teritoriul de pe malul drept al Nistrului în fostul Regat al României sînt cel puţin incompetenţi. Un alt aspect este reprezentat de faptul că prejudecăţile excesive faţă de Bucureşti, de la Chişinău, ar putea complica perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean. În orice caz, elita din Moldova trebuie să-şi amintească faptul că orice progres real privind Transnistria în dialogul Chişinăului cu UE este practic exclus cu astfel de premise. Si asta nu este o presupunere a autorului, ci evaluarea unor înalţi funcţionari europeni.
3. Europenizarea conflictului transnistrean este, pînă în prezent, scenariul cel mai realist al situaţiei din jurul Transnistriei. În primul rînd, progresul foarte slab spre integrarea europeană nu este atractiv pentru populaţia din Transnistria. Nivelul de trai scăzut, lipsa de libertate a mass-media, prezenţa aproape totală a corupţiei, climatul neatractiv pentru investiţii, şi lista e departe de a fi completă, fac ca Moldova să fie neatractivă pentru Occident. În al doilea rînd, UE a fost întotdeauna remarcată pentru unicitatea poziţiei sale în ceea ce priveşte Republica Moldova: din păcate, furnizarea continuă de gaz şi energie în UE din Rusia sînt priorităţi mult mai ridicate decît problema transnistreană, prin urmare, la Bruxelles se preferă încă o dată, să nu să se certe cu Moscova prin şi pentru Moldova. Astfel că apar promiţătoare, în esenţa lor, ideile de finanţare de instituţii occidentale de proiecte în infrastructură, în domeniul medicinei, educaţiei etc. pe teritoriul Republicii Moldova plus Transnistria în cadrul unor măsuri de consolidare a încrederii între părţi, dar care au dus din păcate, la discreditarea unor acţiuni ale unor oficiali guvernamentali corupţi, responsabili pentru coordonarea de proiecte europene. Circulă zvonuri în mass-media, că însuşi Reprezentantul Special al UE pentru Moldova, Kalman Mizsei, a fost în mod repetat văzut în încercări de lobby pentru interesele economice ale anumitor forţe politice sau intreprinderi comerciale în regiune.
4. Păstrarea latentă a conflictului nerezolvat pentru o perioadă nedefinită de timp e considerată a fi una dintre cele mai realiste scenarii pentru situaţia din regiune. Scenariile de mai sus sînt însoţite de deteriorarea în continuare a situaţiei socio-economice în regiune, continuînd un exod al populaţiei ca forţă de muncă în străinătate, urmat de radicalizarea elitelor locale etc. Şi asta în ciuda faptului că Transnistria este deja în acest stadiu, nu îşi poate furniza mai mult de o treime din nevoile bugetului său, două treimi din bugetul transnistrean fiind asigurat de Rusia ca ajutor financiar, inclusiv de gaz rusesc. Regiunea Moscovei dă suficient pentru a face “semi-existentă” zona, în timp ce Kremlinul este foarte preocupat de faptul că problema să nu ofenseze Occidentul. De reţinut e şi faptul că status quo-ul existent dă mai mici şanse de rezolvare a conflictului pe baza menţinerii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Ipotetic, la un moment dat, nu se poate exclude chiar posibilitatea de slăbire în continuare a statalităţii Republicii Moldova. Fără îndoială, o independenţă reală a Transnistriei nu este nici ea posibilă, din motive economice. În aceste condiţii, în regiune se va aplica obligatoriu ideea aderării la unul din statele garante, Rusia şi Ucraina. Liderii Rusiei au declarat în mod repetat că nu au nevoie de un „al doilea Kaliningrad”, şi e destul de clar semnalat faptul că o repetare a situaţiei din Abhazia şi Osetia de Sud sînt scenarii practic imposibile pentru Transnistria. Aşa cum uneori în glumă spun unii experţi ruşi: “cum Ucraina nu dispare, vă place sau nu, alegeţi-vă cu Transnistria”. Cum va dovedi Ucraina că va face această achiziţie, experţii preferă să tacă. Consecinţele unui astfel de pas ar putea duce la pierderea Crimeeii de către Ucraina şi la consolidarea unor tendinţe separatiste în alte regiuni ale ţării noastre. De asemenea, ar deteriora în mod grav şi permanent relaţiile cu Republica Moldova, ar fi un scandal mare în dialogul cu Uniunea Europeană etc. Toate acestea sînt o serie de întrebări retorice şi această evoluţie este considerată o situaţie pur ipotetică, cu toate acestea, nu complet exclusă. Rezumînd, trebuie remarcat faptul că un scenariu bun pentru reglementarea transnistreană de astăzi este aproape inexistent, astfel încît va trebui să se aleagă între rău şi mai rău. Interesul liderilor ucraineni din Transnistria şi alte aspecte conexe este, din păcate, minimă…, regiunea va intra din nou în vizor la o nouă rundă de convorbiri.
Reclame

Regîndiţi Rusia, Domnule Preşedinte![1]


Carol Hârşan

Se pare că, o dată cu alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009, România are şansa să intre într-o nouă etapă istorică. Nu am folosit expresia „o nouă etapă de dezvoltare” pentru simplul motiv că, la o analiză serioasă, nici o perioadă de după ianuarie 1990 nu a fost „de dezvoltare” pentru România.
Adevărul este că, ne place sau nu, totul trebuie reformat în România, şi spun aceasta la momentul decembrie 2009 – ianuarie 2010. Aceasta, pentru că toate eforturile reformiste de pînă acum au fost superficiale, nu au atins sistemele politice şi administrative în profunzime, butaforii bătucite an de an ale FSN-FDSN iniţial. Şi astăzi, România este campioana de necontestat a Europei la corupţie – individual şi pe echipe.

Lucrurile au mers şi merg prost şi în diplomaţie, domeniu de notorietate deosebită în alte epoci. Euforia aderării la Uniunea Europeană şi la NATO s-a stins, dar seriozitatea, profesionalismul şi abnegaţia nu au luat locul ameţelii orgolioase a elitelor politice, fapt ce nu mai scapă observatorilor pertinenţi din cele două organisme.
Preşedintele Traian Băsescu se poate lăuda cu realizarea unei întunecate figuri din istorii revolute: năvălitor ce dărîmă cetăţi fără a şti măcar dacă va pune ceva în loc. De altfel, absenţa unui Proiect de dezvoltare pe termen lung este o tristă constanţă a tuturor guvernărilor de după decembrie 1989, eroare politică ce a devenit în timpul mandatului Băsescu mai vizibilă ca oricînd.

Reflexia în diplomaţie a acestor jalnice stări de adîncire în stagnare este relaţia României cu Federaţia Rusă. Nimic nu oglindeşte mai bine legătura dintre privatizările în folosul unor grupuri economice ruseşti şi preţul considerat „corect” al comisioanelor (mitei) încasate de grupurile româneşti ce numai la interesul naţional nu se gîndesc. La oţeluri, ca la aluminiu, la rafinării, ca la preţul gazului de la Gazprom… Pretextul asprelor relaţii cu Rusia a fost mereu bine burduşit cu justificarea ostilităţilor – „anti-sovietice, nu-i aşa? – cu distanţări contra-productive, cu ridicole contre antiruseşti ce nu mai trezesc admiraţia nimănui (remember, Praga, 1968). Şcoala generalului Ioan Talpeş et Co. ce s-a bazat după 1990 exclusiv pe gîndirea ostilă împotriva Kremlinului, a produs ucenici fideli şi consecinţe catastrofale pe măsură.

„Curcubeul” preşedintelui G.W. Bush din timpul vizitei la Bucureşti, din 23 noiembrie 2002, a fost repede mîzgălit de grafitti-urile „experţilor” în stingerea încrederii de la Bucureşti. „Puntea către Rusia”, ca rol de deschidere a României, gîndit cu acel prilej, îi încurca serios pe profitorii gîndirii ostilităţii de pe Dîmboviţa. În timp ce pierderile sînt uriaşe, ei au continuat să gîndească în termeni conflictuali, proiect a căror singură „decoraţie” era lipsa de viziune. Rezultatul l-au simţit toţi românii în buzunare la preţul gazului rusesc, cel mai scump din Europa. Dacă acesta nu este un atac la siguranţa naţională, atunci, ce nume i se potriveşte? Douăzeci de ani de comisioane şi de foloase necuvenite pentru grupurile economice ex-Securitate au blocat pentru România cea mai mare şi mai profitabilă piaţă din Eurasia. Diplomaţia românească, serios infectată de aceleaşi grupuri, a fost constrînsă să participe la frînarea deschiderii spre Rusia.
Acestei stări de lucruri, noul Preşedinte şi noul Guvern de la Bucureşti trebuie să le pună capăt.
State ale Uniunii Europene, ca Germania sau Franţa, au relaţii deosebit de privilegiate cu Rusia, fiind state ale căror interes naţional este ireproşabil deservit de către elitele lor politice.
Este timpul ca România să li se alăture, fapt similar unei adevărate reparaţii diplomatice prea îndelung aşteptate.
[1] Textul este publicat în atenţia preşedintelui României, ales la 6 decembrie 2009.