Archive for the ‘Tulgara’ Category

Igor Smirnov: “Unitatea este punctul nostru forte”

La 29 ianuarie preşedintele Igor Smirnov s-a întîlnit cu reprezentanţii comunităţilor ucrainene, moldovene si ruse din Transnistria. La întîlnire au participat şi miniştri şi şefi ai administraţiilor de oraşe şi regiuni. În cadrul întîlnirii discuţiile s-au axat şi pe activitatea organizaţiilor neguvernamentale şi, mai presus de toate, pe problemele care necesită soluţii urgente. “Aceste programe au produs rezultate pozitive, dar este momentul să ridicăm ştacheta, mai exact, să ne creştem exigenţa”, a declarat preşedintele Uniunii ucrainenilor din Transnistria, Leonid Tkaciuk. “Noi nu cerem soluţii imediate pentru toate problemele. Înţelegem cu toţii că vorbim despre viitor. Şi de ieşire din criză, fapt pentru care am adoptat programe ambiţioase”, a spus şi preşedintele Uniunii moldovenilor, Valerian Tulgara. O atenţie deosebită a fost acordată în timpul întîlnirii educaţiei în limbile moldovenească şi ucraineană. Şcolile cu predare în aceste limbi duc lipsă de personal, cu toate acestea, ele nu sunt închise, iar formarea continuă.“Conform documentelor de reglementare, dimensiunea medie a clasei ar trebui să fie de 25-30 de copii. În clasele cu învăţare în limbile ucrainiană şi moldovenească se întîmplă să fie doar 2, 5, sau 10 elevi. Cu toate acestea, costurile sînt aceleaşi. Se pare că formarea unui copil în şcoli de limbă ucraineană şi moldovenească costă de două ori mai scump decît în limba rusă. Dar, în ciuda acestui fapt, am păstrat aceste clase, deşi e un efort mare”, a subliniat ministrul Educaţiei, Maria Paşcenko.În acelaşi timp, şcolile moldoveneşti din Transnistria (în limba română – n.n.) se confruntă cu dificultăţi în legătură cu faptul că, spre deosebire de alţii, nu au sprijin din afara republicii. “Pentru noi constituie o provocare substanţială posibilitatea de a asista instituţiile de învăţămînt care educă în limba moldovenească cu o grafie chirilică. Este greu de găsit sponsori din afară. Desigur, unele progrese în acest domeniu există, eu am vorbit cu colegii de la Comisia OSCE cu privire la minorităţile naţionale, care, cel puţin au demonstrat un interes pentru şcolile în limba moldovenească. Acum aşteptăm o nouă vizită”, a anunţat ministrul afacerilor externe, Vladimir Iastrebciak.“În ceea ce priveşte învăţămîntul superior în limbile moldovenească şi ucraineană, şi aici există un număr de probleme”, spune Leonid Tkaciuk. Instituţiile educaţionale predau materie în special filologilor. Discuţii au fost şi despre problema cadrului juridic din republică. Astfel, deputatul Mihail Burlă a spus că “astăzi, tot cadrul de reglementare legislativă este publicat numai în limba rusă. De aceea, noi trebuie să începem să transpunem aceste documente şi în limbile ucraineană şi moldovenească”. “Aceasta este o problemă importantă şi o să decidem ceea ce este necesar în viitorul apropiat, iar ministerul de Justiţie va fi responsabil pentru coordonarea ei”, a spus Igor Smirnov.

Cu acest prilej liderii comunităţilor au menţionat că o decizie fermă doar preşedintele o poate accelera. Astfel, preşedintele Uniunii Comunităţii ruşilor, Victor Arestov, a remarcat faptul că înainte comunităţile au fost scutite de chirie pentru sediu. Acum nu doar că se plăteşte, ci sumele sînt şi majorate considerabil.“Comunitatea rusă din Grigoriopol mi-a trimis o scrisoare care spune de majorarea chiriei la 200 de ruble pentru o cămăruţă pe care nu o pot plăti. Ei nu sînt angajaţi în activităţi comerciale, astfel încît nu au bani de organizare”, a spus Victor Arestov.
La rîndul său, Leonid Tkaciuk a cerut preşedintelui să ia în considerare posibilitatea de a stabili centre de cultură ucrainene în întreaga ţară.Îmbunătăţirea bazei materiale şi tehnice a şcolilor moldoveneşti a fost solicitată de Valerian Tulgara.“Apreciem că guvernul duce o politică de protecţie şi sprijinire a oamenilor de toate naţionalităţile. Ucrainenii se simt în siguranţă aici. Un exemplu: în Republica Moldova, care e un stat recunoscut, nu există nici o şcoală cu limba de predare ucraineană. Prin urmare, ucrainenii care trăiesc acolo ne invidiază pe noi, nerecunoscuţii. Acest lucru sugerează că am luat cursul drept”, a spus Leonid Tkaciuk. Rezumînd rezultatele reuniunii, Igor Smirnov a declarat: “Este bine că astăzi în această sală, am discutat toate problemele noastre. În mod evident, toate acestea sînt imposibil de rezolvat dintr-o dată. Dar am determinat care dintre ele necesită o atenţie prioritară. Şi eu sunt foarte bucuros că noi toţi, ruşi, ucraineni, moldoveni sau reprezentanţi ai altor naţionalităţi ne înţelegem cu toţii că sîntem uniţi ca şi cetăţeni transnistreni. Că acesta este punctul nostru forte, el ne dă încredere şi capacitatea de a merge înainte”, a spus Igor Smirnov.La 27 ianuarie, Uniunea a moldovenilor din Transnistria a aniversat 17 ani de la înfiinţare, prilej cu care, la această reuniune o echipă de creaţie artistică populară din zona Grigoriopol a susţinut un spectacol. Menţionăm faptul că în Transnistria Constituţia prevede trei limbi oficiale – moldoveneasca/română, rusă şi ucrainiană.

Reclame