Archive for the ‘Victor Osipov’ Category

Osipov: Autorităţile de la Tiraspol nu ştiu cum să scape de dosarele fabricate lui Vardanean şi Cazac

Deţinuţii Ernest Vardanean şi Ilie Cazac, după aspectul lor fizic şi după condiţia psihică, sunt în limitele normale, susţin reprezentanţii misiunii OSCE în Moldova. În plus, autorităţile nu ştiu ce să facă şi cum să scape de cele două dosare fabricate.

Declaraţia aparţine vicepremierului Victor Osipov lansată în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Liberă.

“Potenţialul maxim de provocare a fost utilizat în faza iniţială, iar la moment autorităţile de la Tiraspol nu cum să scape de cele două dosare fabricate, a declarat Osipov.

De asemenea, Osipov susţine că aşa-numiţii anchetatori de la Tiraspol nu mai au de lucru în aceste cazuri pentru că ele sunt fabricate. “Chişinăul face tot posibilul pentru a-i elibera”, a mai spus Victor Osipov.

Totodată, Osipov nu ştie când cei doi deţinuţi vor fi eliberaţi. „Când va fi acest moment, depinde exclusiv de alegerea făcută de autorii celor două dosare fabricate, în contextul tentativelor de a destabiliza situaţia, pentru a lansa judecarea cazurilor în cel mai potrivit, din punctul lor de vedere, moment”, a conchis vice-premierul.

Menţionăm că, familiile celor doi tineri deţinuţi la Tiraspol sub acuzaţia de spionaj în favoarea Chişinăului susţin că în ultima vreme că nu au ştiri despre Ernest Vardanean şi Ilie Cazac. Soţia lui Vardanean, Irina, spunea că ultima oară când l-a văzut, la sfârşitul lunii trecute, arăta bolnav şi deprimat.
Sursa: Politik

Republica Moldova, pentru continuitatea în soluţionarea conflictului transnistrean

Varniţa, Martie 05 (Noua Regiune, Dmitri Matveev) – Noile autorităţi din Moldova au dat asigurări privind coerenţa poziţiilor cu privire la procesul de negociere, a declarat la 5 martie ministrul reintegrării, Victor Osipov. „Am ajuns la o succesiune coerentă a principiilor de bază şi a instrumentelor complementare”, a spus el, subliniind faptul că partea moldovenească a lansat un nou principiu în negocieri, „o abatere de la confruntarea retorică a părţilor, una contra celeilalte”. „Ne-am schimbat atitudinea, abordînd o atitudine pragmatică, şi imediat s-a văzut un rezultat clar, sperăm în progrese rapide. Este necesar să permitem tuturor partenerilor să se obişnuiască cu împrejurimile noi, care au început să ofere încredere unul în celălalt”, a spus Osipov. El a exprimat opinia că guvernul ar trebui să se dedice foarte intens activităţii în procesul de negociere, “ca să nu facem ca atunci cînd au fost comuniştii la putere în Republica Moldova”. Osipov a mai spus că e convins de faptul că “noi trebuie să ne implicăm în acest proces, şi toate forţele politice şi să se asigure de consens, astfel încît în caz de schimbare de putere, să rămînă aceeaşi viziune şi direcţie, comune între Chişinău şi Tiraspol, care vor sta la baza unor soluţii durabile”. Trebuie să fie implicată în process şi societatea civilă, iar „luarea deciziilor pragmatice, trebuie să se bazeze pe interesele reale ale societăţii şi ale oamenilor”.

În februarie, reuniune Chişinău – Tiraspol, de consolidare a încrederii

La începutul lunii februarie se va desfăşura o reuniune a coordonatorilor grupurilor de lucru din Chişinău şi Tiraspol pentru măsuri de consolidare a încrederii, informează presa din Chişinău. Această decizie a fost luată de către reprezentanţii politici din Chişinău şi Tiraspol pentru reglementarea transnistreană, reuniţi marţi la biroul Misiunii OSCE în capitala Moldovei. Vice-prim-ministrul Republicii Moldova, Victor Osipov, şi Ministrul Afacerilor Externe al RMN, Vladimir Iastrebciac, au discutat despre acordurile încheiate de la Viena şi Bender pentru măsuri de consolidare a încrederii între părţi. Osipov a prezentat informaţii cu privire la acţiunile întreprinse de către autorităţile moldoveneşti în această direcţie. În special, el a remarcat decizia guvernului de a extinde fără termen procedurile de declarare a mărfurilor de către agenţii economici nistreni. Cele două părţi au salutat iniţiativa preşedinţiei Kazahstanului al OSCE cu privire la organizarea, în viitorul apropiat, de întîlniri regulate în formatul 5+2.

Evgheni Şevciuk: “Inviolabilitatea formatului existent de menţinere a păcii, piatră de temelie în menţinerea stabilităţii”


“Din păcate, în Moldova chiar şi cu actuala guvernare, există din nou tendinţă ca de cînd au venit la putere noii politicieni, să nu ia în discuţie deciziile legate de relaţiile cu Transnistria sau să nu se îndeplinească acordurilor anterioare. Nu cred că este necesar să se repete experienţa cu predecesorii (guvernul comunist al lui Voronin – n.n.)”, a spus la 25 ianuarie deputatul în Parlamentul nistrean, preşedinte al Partidului Republican Obnovlenie/Renovarea, Evgheni Şevciuk, într-un interviu pentru agenţia rusă Regnum.
El a comentat, astfel, declaraţia vice-prim-ministrului Republicii Moldova, Victor Osipov, referitoare la declaraţia comună a preşedinţilor Republicii Moldova, Transnistriei şi Rusiei din 18 martie 2009, constatînd că partea moldovenească nu este în deplin acord cu cadrul procesului de negociere. Omul politic nistrean a reamintit că începutul operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria a fost hotărît în 1992, cînd preşedinţii Republicii Moldova şi Rusiei au semnat acordul cu privire la principiile de soluţionare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în care părţile s-au angajat pentru încetarea focului, retragerea unităţilor armate şi prevenirea aplicării de sancţiuni şi blocade. “Acesta este documentul de bază ce a marcat începutul procesului de negocieri pentru soluţionarea paşnică a conflictului moldo-transnistrean şi care a servit drept fundament pentru noi acorduri. Acest acord a fost stabilit de formatul original al operaţiunii de menţinere a păcii pe malurile rîului Nistru. Orice modificare a acestor dimensiuni, distribuţia contingentului şi alte chestiuni legate de menţinerea păcii au fost subiect de discuţie în formatul Rusia-Moldova-Transnistria, ca prerogative la cel mai înalt nivel, cel prezidenţial”, a declarat liderul nistrean. “Declaraţia comună a preşedinţilor Rusiei, Transnistriei şi Moldovei semnată la 18 martie 2009, la Moscova, demonstrează dorinţa părţilor de a conveni cu privire la menţinerea păcii şi este o dezvoltare logică a acordurilor semnate anterior. Sînt sigur că un alt format de acorduri sau orice schimbări în formatul operaţiunilor de menţinere a păcii fără o decizie tripartită nu ar fi consecventă. Principalele obiective ale operaţiunii, cele de menţinere a păcii şi de prevenire a reluării fazei militare ale conflictului, dar şi de rol stabilizator pe malurile rîului Nistru este evidentă, iar declaraţia comună a celor trei preşedinţi confirmă inviolabilitatea formatul existent pentru soluţionarea politică finală. Această poziţie este piatra de temelie în menţinerea stabilităţii şi eu sînt sigur că trebuie să fie respectat de toate partidele, indiferent de situaţia internă a oricărei părţi aflate în conflict”, a spus parlamentarul. O incercare de a lega acordurile comune existente cu conducerea legitimă a propriei ţări, cu perioada alegerilor, cu frămîntări politice interne, creează motive serioase de îngrijorare şi nu constituie o bază constructivă pentru o consolidare a încrederii prin dialog. “Sistemul stabilit de reglementare a proceselor politice de pacificare, inclusiv cele internaţionale, nu sînt dependente de ciclurile electorale din fiecare stat. În conformitate cu această practică, procedura de efectuare a modificărilor în tratatele internaţionale ar trebui să fie reglementată în conformitate cu prevederile recunoscute de drept internaţional. În opinia mea, astfel de declaraţii ca cea a domnului Osipov, o persoană care nu e înzestrată cu puteri egale cu ale semnatarilor (preşedinţii de state – n.n.) adaugă noi incertitudini în spiritul de cooperare constructivă între părţi şi în menţinerea stabilitatăţii în regiune”, a concluzionat Evgheni Şevciuk. Reamintim că la 22 ianuarie viceprim-ministrul Republicii Moldova şi ministru al reintegrării, Victor Osipov, a afirmat că documentul semnat la 18 martie 2009 la Moscova “nu este considerat ca un acord complet în termen de negocieri şi este o manifestare a lipsei de experienţă a diplomaţiei moldoveneşti, aflată în legătură cu campania electorală de anul trecut din Moldova”.

R. Moldova pregăteşte terenul pentru reluarea negocierilor cu Transnistria

Pînă la sfîrşitul anului 2010 autorităţile de la Chişinău au de gînd să pregătescă o bază solidă pentru reluarea negocierilor: “Este semnificativ acest lucru, iar noi intenţionăm să facem tot posibilul pentru a merge mai departe pe acest drum”, a declarat vicepremierul moldovean şi ministru al reintegrării, Victor Osipov (foto), informează Eugen Markin de la agenţia Novîi Reghion.“Reluarea tratativelor este o necesitate absolută, pentru că ele sînt însăşi resursa procesului de obţinere a soluţiilor politice. Vom începe lucrările pe această temă, vom purta negocieri reale pe conceptul şi elementele viitorului statut al regiunii în Republica Moldova”, a spus Osipov.El a recunoscut că întoarcerea clasei politice din Republica Moldova la stadiul preelectoral, ca urmare a Partidului Comunist care a refuzat să voteze pentru preşedinte, determină noi atitudini.El crede că actualul guvern din Moldova ar trebui să se concentreze asupra procesului de destindere şi să dovedească faptul că se deplasează în direcţia reintegrării ţării. “Numai atunci vom avea dreptul să facem orice evaluare a situaţiei. Avem o mulţime de judecători, dar estimările lor sunt ieftine”, a spus Osipov.Cu toate acestea vicepriministrul a fost de acord cu formula ambasadorului polonez în Republica Moldova, care a remarcat că “nu vorbim de un conflict îngheţat şi nici de soluţii îngheţate”.Pentru a merge mai departe pe această cale, a spus el, este nevoie de “grele şi lungi dezbateri de lucru pentru consolidarea încrederii, în primul rînd dintre Chişinău şi Tiraspol, este necesar să se multiplice contactele şi cooperarea între oameni de pe ambele maluri ale rîului Nistru, pentru a crea un context favorabil pentru o soluţie politică viabilă pe termen lung”.„Este evident faptul că există suficiente forţe şi grupuri interesate în continuarea acestui conflict, care trăiesc în detrimentul suferinţei oamenilor din regiune, care extrag dividende din problemele cu care se confruntă Republica Moldova. Aceste forţe şi grupuri reacţionează furios la orice semn pozitiv, la orice indiciu de reconciliere între cele două părţi, recurgînd la provocări şi reacţii frustrante. Chiar şi la sfîrşitul acestui an am asistat la acte de dezinformare, ameninţări care apar după măsurile pozitive adoptate de Chişinău, şi după semnele de răspuns constructiv de la Tiraspol”, a declarat Osipov. El a subliniat că negocierile cu privire la deciziile politice au fost întîrziate prea mult timp, şi din acest motiv nu se mai pot amîna deciziile privind problemele vitale ale cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.“Încercăm să promovăm dezvoltarea locală în toate domeniile pentru a sprijini interacţiunea directă dintre oameni, fără nici o condiţie şi fără să-I legăm de cursul negocierilor politice, deoarece oamenii au o singură viaţă, nu mai multe, şi nu e permis să se piardă timp atît de mult din cauza intereselor meschine ale elitei locale sau metropolitane”, a spus Osipov.Pentru Republica Moldova este foarte important să se menţină abordarea strategică bazată pe realitatea de jure, că regiunile de est sînt parte a Republicii Moldova, populaţia din aceste zone este populaţia Republicii Moldova, rezultînd că autorităţile moldoveneşti trebuie să acţioneze în beneficiul concret al persoanelor care locuiesc în regiunea transnistreană”.“Această filosofie e aceeaşi cu cea urmată şi de Republica Federală a Germaniei, iar intenţiile lor bune şi răbdarea după o lungă perioadă de timp a dus la reunificarea ţării acum 20 de ani”, a dat exemplu Victor Osipov.El a menţionat că Moscova are o mare influenţă în Transnistria şi “Moldova trebuie să caute o revizuire a abordărilor sale, de a inversa acest sens impus de Kremlin, pentru a beneficia de soluţionarea conflictului transnistrean”.El crede că monitorizarea completă a comerţului cu bunuri, legalizarea gestionării comerţului cu riscurile pentru protecţia consumatorilor trebuie să devină prioritară în întreaga Moldovă. Osipov a amintit că anumite iniţiative pe această temă au fost deja puse în practică de misiunea EUBAM. “Cu toate acestea, ne putem atinge obiectivele doar dacă vom găsi soluţii alternative, care să fie mai bune decît cele de pînă acum”, a rezumat vicepriministrul Republicii Moldova.