Regîndiţi Rusia, Domnule Preşedinte![1]

Carol Hârşan

Se pare că, o dată cu alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009, România are şansa să intre într-o nouă etapă istorică. Nu am folosit expresia „o nouă etapă de dezvoltare” pentru simplul motiv că, la o analiză serioasă, nici o perioadă de după ianuarie 1990 nu a fost „de dezvoltare” pentru România.
Adevărul este că, ne place sau nu, totul trebuie reformat în România, şi spun aceasta la momentul decembrie 2009 – ianuarie 2010. Aceasta, pentru că toate eforturile reformiste de pînă acum au fost superficiale, nu au atins sistemele politice şi administrative în profunzime, butaforii bătucite an de an ale FSN-FDSN iniţial. Şi astăzi, România este campioana de necontestat a Europei la corupţie – individual şi pe echipe.

Lucrurile au mers şi merg prost şi în diplomaţie, domeniu de notorietate deosebită în alte epoci. Euforia aderării la Uniunea Europeană şi la NATO s-a stins, dar seriozitatea, profesionalismul şi abnegaţia nu au luat locul ameţelii orgolioase a elitelor politice, fapt ce nu mai scapă observatorilor pertinenţi din cele două organisme.
Preşedintele Traian Băsescu se poate lăuda cu realizarea unei întunecate figuri din istorii revolute: năvălitor ce dărîmă cetăţi fără a şti măcar dacă va pune ceva în loc. De altfel, absenţa unui Proiect de dezvoltare pe termen lung este o tristă constanţă a tuturor guvernărilor de după decembrie 1989, eroare politică ce a devenit în timpul mandatului Băsescu mai vizibilă ca oricînd.

Reflexia în diplomaţie a acestor jalnice stări de adîncire în stagnare este relaţia României cu Federaţia Rusă. Nimic nu oglindeşte mai bine legătura dintre privatizările în folosul unor grupuri economice ruseşti şi preţul considerat „corect” al comisioanelor (mitei) încasate de grupurile româneşti ce numai la interesul naţional nu se gîndesc. La oţeluri, ca la aluminiu, la rafinării, ca la preţul gazului de la Gazprom… Pretextul asprelor relaţii cu Rusia a fost mereu bine burduşit cu justificarea ostilităţilor – „anti-sovietice, nu-i aşa? – cu distanţări contra-productive, cu ridicole contre antiruseşti ce nu mai trezesc admiraţia nimănui (remember, Praga, 1968). Şcoala generalului Ioan Talpeş et Co. ce s-a bazat după 1990 exclusiv pe gîndirea ostilă împotriva Kremlinului, a produs ucenici fideli şi consecinţe catastrofale pe măsură.

„Curcubeul” preşedintelui G.W. Bush din timpul vizitei la Bucureşti, din 23 noiembrie 2002, a fost repede mîzgălit de grafitti-urile „experţilor” în stingerea încrederii de la Bucureşti. „Puntea către Rusia”, ca rol de deschidere a României, gîndit cu acel prilej, îi încurca serios pe profitorii gîndirii ostilităţii de pe Dîmboviţa. În timp ce pierderile sînt uriaşe, ei au continuat să gîndească în termeni conflictuali, proiect a căror singură „decoraţie” era lipsa de viziune. Rezultatul l-au simţit toţi românii în buzunare la preţul gazului rusesc, cel mai scump din Europa. Dacă acesta nu este un atac la siguranţa naţională, atunci, ce nume i se potriveşte? Douăzeci de ani de comisioane şi de foloase necuvenite pentru grupurile economice ex-Securitate au blocat pentru România cea mai mare şi mai profitabilă piaţă din Eurasia. Diplomaţia românească, serios infectată de aceleaşi grupuri, a fost constrînsă să participe la frînarea deschiderii spre Rusia.
Acestei stări de lucruri, noul Preşedinte şi noul Guvern de la Bucureşti trebuie să le pună capăt.
State ale Uniunii Europene, ca Germania sau Franţa, au relaţii deosebit de privilegiate cu Rusia, fiind state ale căror interes naţional este ireproşabil deservit de către elitele lor politice.
Este timpul ca România să li se alăture, fapt similar unei adevărate reparaţii diplomatice prea îndelung aşteptate.
[1] Textul este publicat în atenţia preşedintelui României, ales la 6 decembrie 2009.

La o aniversare a Parlamentului nistrean…

În anul 1990, în proaspăta republică secesionistă din corpul tot atît de proaspetei Republici a Moldovei, s-au organizat primele alegeri pentru Consiliul Suprem PMSSR, cum s-a autodenumit atunci. Pregătirile s-au făcut la Congresul al II-lea extraordinar, al Deputaţilor Poporului, compus din 50 de personae şi condus de preşedintele interimar de atunci, Igor Smirnov. La 29 noiembrie 1992, a avut loc prima reuniune plenară a Consiliului Suprem permanent, devenit ulterior actualul Soviet Suprem, Parlamentul nistrean. În funcţia de preşedinte a fost ales Grigore Mărăcuţă, un fidel al lui Igor Smirnov, care a condus legislativul transnistrean timp de trei legislaturi succesive.Primul Consiliu Suprem a avut 64 de deputaţi aleşi pe 5 ani. Printre parlamentari erau agronomi, muncitorii din industrie, construcţii, transport şi comunicaţii, din administraţie şi organizatii publice, persoane cu grade academice. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, republicile nou apărute au fost marcate de accese de naţionalism. Dar parlamentul transnistrean a fost unic în felul său: în structura sa a fost creat Consiliului Naţionalităţilor, care a inclus reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, bulgari, găgăuzi, turkmeni şi evrei, precum şi din cele trei mari componente naţionale – rusă, ucraineană şi moldovenească (română – n.n.).Iniţial, parlamentul transnistrean a fost bicameral şi a avut puteri extinse, atît ca legislativ cît şi de supraveghere a puterii de stat a republicii. Deputaţii primului legislativ au pus bazele naţiunii prin construirea cadrului legal al republicii, votînd Declaraţia de suveranitate şi apoi Declaraţia de Independenţă, acte ce au constituit baza primei Legi fundamentale a statului.În anul 2000, la sugestia preşedintelui Transnistriei, Consiliul Suprem bicameral a fost transformat într-unul unicameral. În raţionamentul său, Igor Smirnov a remarcat disfuncţii în conexiunea cu situaţia economică dificilă şi lipsa de decizie promptă a celor două camere.În decembrie 2005, a fost ales actualul Consiliu Suprem, ca al patrulea legislativ, cu 43 de deputaţi aleşi pentru 5 ani. La 28 decembrie 2005, la prima şedinţă, preşedinte al Consiliului Suprem a fost ales Evgheni Şevciuk.La 8 iulie 2009, intrînd în dezacord total cu susţinătorii preşedintelui privind problema reformei constituţionale, Evgheni Şevciuk demisionează. “Oamenii sînt în aşteptarea schimbării. Chiar după o foarte merituoasă activitate, oamenii foarte rar demisionează din proprie voinţă, decît dacă îndrăznesc să înţeleagă necesitatea vitală a alternării periodice la putere, şi în cazul în care văd că viaţa cetăţenilor obişnuiţi a fost deteriorată şi mulţi îşi părăsesc locuinţele. Pentru cei de la putere, funcţiile le-au devenit sursă de bogăţie. Trebuie să ne opunem prin înţelepciunea populară, precum şi prin măsuri imediate şi ferme în cadrul Constituţiei, ca noi toţi, împreună, să ne unim pentru a extinde sprijinul forţelor sănătoase şi pentru a localiza numărul persoanelor inadecvate şi iresponsabile. Viitoarele alegeri trebuie să deschidă o nouă pagină”, a spus Evgheni Şevciuk, înainte de a demisiona. Două săptămîni mai tîrziu, în postul de preşedinte al parlamentului este ales Anatoli Kaminski.Pe parcursul celei de-a patra legislaturi, deputaţii Consiliului Suprem au primit mai mult de 1700 de iniţiative legislative, parlamentarii au examinat peste 2 800 de întrebări la care a emis hotărîri. În cei peste trei ani şi jumătate de activitate a Consiliul Suprem au fost trimise spre ratificare şi semnare de către preşedinte 908 legi.În privinţa activităţii cu cetăţenii şi a eficacităţii acesteia, feedback-ul a crescut de mai multe ori, iar deputaţii actualului parlament au primit 6000 de plîngeri ale cetăţenilor.Consiliul Suprem actual a fost activ şi în relaţiile inter-parlamentare. Prin interacţiunea constructivă cu colegii de la Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi a partidului Rusia Unită, s-au pus în aplicare în Transnistria, de acum 2 ani, mai multe programe umanitare. Cel mai mare dintre acestea este destinat să sprijine pensionarii din Transnistria: ei au făcut plăţi suplimentare la pensie sprijinite din Rusia. În plus, asistenţa financiară din Rusia a avut ca scop îmbunătăţirea stării de nutriţie a copiilor din şcolile cu internat, orfelinate precum şi a celor din instituţiile medicale. S-a demarat şi un proiect de susţinere a sectorului agricol nistrean. În ultimii 2 ani în republică s-a primit o jumătate de miliard de ruble ruseşti, mai mult de 55 milioane dolari SUA. Curator al proiectelor sociale şi umanitare în Transnistria este vicepreşedintele Dumei de Stat, membru al Biroului Consiliului Suprem al partidului Rusia Unită, Tatiana Yakovleva, care, după întîlnirea cu deputaţii nistreni, membrii fracţiunii Obnovlenie/Renovarea, a menţionat: “practica de a oferi sprijin financiar şi umanitar pentru Priednistrovie va continua, în conformitate cu acordurile încheiate, toţi banii vor fi transferaţi către Sovietului Suprem al Transnistriei. Acesta este acest model de gest de încredere a Rusiei”.Activităţile Consiliului Suprem au beneficiat de o largă publicitate în mass-media. În aproape 4 ani la lucrările parlamentului transnistrean au participat mai mult de 100 de jurnalişti străini, reprezentanţi ai presei electronice şi ai presei scrise, radio şi televiziune. Printre ele, sînt bine cunoscute France Press, Associated Press, NTV, RTR, REN-TV şi altele.În aceste zile se desfăşoară o acţiune prioritară a Comitetului pentru depăşirea fenomenelor de criză în economia din Transnistria, care are ca priorităţi asigurarea stabilităţii plăţii salariilor şi a pensiilor. Pentru a face acest lucru, împreună cu membrii autorităţilor executive, parlamentarii au adoptat un pachet de soluţii menite să asigure sprijinul social de protecţie a cetăţenilor, pentru a menţine funcţionarea stabilă a economiei şi a producţiei.

Valerian Tulgar: “transnistrenii nu trebuie să fie atenţi la declaraţiile goale ale lui Filat sau Ghimpu”

Premierul moldovean, Vladimir Filat, comentînd întîlnirea cu omologul său ucrainean Iulia Timoşenko la Yalta, în cadrul Consiliului şefilor de guverne ai CSI, a declarat că, după ce Republica Moldova va delimita graniţa oficială cu Ucraina, acesta va fi posibil controlul efectiv al frontierei cu Transnistria.Valerian Tulgar, adjunct al Consiliului Suprem al RMN, preşedintele Uniunii Moldovenilor Transnistria, a comentat pentru agenţia Lenta PMR: “Cred că Vlad Filat este euforic după întîlnirea sa cu Putin şi Timoşenko – Filat trebuie să înţeleagă că există Transnistria şi Republica Moldova, iar faptul că demarcaţia oficială a frontierei va avea loc fără reprezentanţii din Transnistria nu înseamnă că va veni un moment în care ei vor controla frontiera. Acolo unde este RMN, nu există Republica Moldova. Pe teritoriul Transnistriei, Moldova nu are control. Acesta nu va fi niciodată. Filat şi ai lui au multe de învăţat. El ştie încă foarte puţin despre istoria conflictului. El are o mulţime de lucruri de lămurit pentru sine înainte de a face orice concluzii. El trebuie să ştie că pe această planetă sînt şi oamenii din Transnistria, care are frontierele sale, cu constituţie proprie. Cetăţenii din Transnistria nu trebuie să asculte, şi, în general, să acorde atenţie la declaraţiile goale ale lui Filat sau Ghimpu. Oamenii din Transnistria au trăit, trăiesc şi vor trăi într-un stat suveran independent”, a concluzionat Valerian Tulgar.

Kalman Mizsei: “criza economică va forţa Transnistria să negocieze cu Chişinăul”

“Criza economică a avut o mare influenţă asupra Transnistriei, Tiraspolul este obligat să negocieze cu Chişinăul”, a spus Reprezentantul Special al UE pentru Moldova, Kalman Mizsei, adăugînd: “Criza economică internaţională a influenţat situaţia economică de pe ambele maluri ale Nistrului. Şi într-o măsură mai mare criza a afectat Nistrul, care este izolat, iar industria sa este concentrată, în mod tradiţional, pe producţia de metal şi ciment, produse care sunt cele mai sensibile la ciclurile economice. Criza a determinat Transnistria la necesitatea de a găsi un compromis”, – a spus el într-un interviu acordat ziarului ucrainean Den.“Cînd vedeţi cum suferă oamenii din cauza conflictelor nerezolvate, este destul de simplu de a ne da seama cît de important este să îmbunătăţim standardele de viaţă”, a spus Mizsei.“Relaţia Chişinău-Tiraspol ar trebui să înceapă cu măsuri de consolidare a încrederii, pentru a trece la negocieri politice şi pentru a elimina treptat barierele din calea cooperării economice reciproc avantajoase, şi reintegrarea economică. Toate acestea sînt în interesul public”, consideră oficialul european.

Consolidarea legăturilor cu Abhazia şi Osetia de Sud

Tiraspol, 25 noiembrie (New Region, Olga Kurileva) – Parlamentul transnistrean a adoptat la 25 noiembrie 2009, în prima lectură, un proiect de lege pentru ratificarea Acordului privind călătoriile reciproce fără vize a cetăţenilor din statele participante la Comunitatea pentru democraţie şi drepturile omului, anunţă corespondenta Olga Kurileva de la agenţia Novîi Reghion.Ministrul Afacerilor Externe al RMN, Vladimir Iastrebciak, a anunţat, în Parlamentul European, acordul semnat la Suhumi, în noiembrie 2007, acord ce îşi propune maximizarea dezvoltării relaţiilor dintre cele trei state, inclusiv un tratament preferenţial pentru trecerea frontierei de stat ale celor trei noi structure statale, Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia .Cetăţenii din Osetia de Sud şi Abhazia vor fi scutiţi de taxa de stat, care va fi aplicată doar pentru înregistrarea cetăţenilor străini, aflaţi temporar pe teritoriul Transnistriei.Consiliul Suprem a adoptat şi proiectul de lege privind ratificarea Protocolul 1 la Acordul dintre Transnistria si Osetia de Sud, de prietenie şi cooperare, pentru dezvoltarea şi extinderea relaţiilor bilaterale.
“Acest protocol a fost ratificat şi de către noul Parlament al Republicii Osetia de Sud în luna august a acestui an. Ratificarea documentului şi de către parlamentul transnistrean va consolida şi mai mult relaţiile noastre”, a afirmat şeful ministerului de externe transnistrean.Comentînd pe marginea deciziei luate de Parlament, şeful reprezentanţei oficiale a Osetiei de Sud, Serghei Surago, în Transnistria, a declarat că s-a demarat o colaborare a celor două republici în domeniul educaţiei, culturii, economiei şi de dezvoltare a sistemului financiar.El a spus că, în prezent, proiecte comune în domeniul educaţiei, între Transnistria si Osetia de Sud, între Universităţile de stat ale celor două republici intenţionează să dezvolte un program de schimburi de studenţi în 2010. Comunitatea pentru democraţie şi drepturile omului, compusă din Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria, a fost înfiinţată în iunie 2006, iar în septembrie a aceluiaşi an, la Suhumi, liderii parlamentelor din cele trei ţări au semnat un acord de instituire a Adunării Inter-Parlamentare. În august 2008, Osetia de Sud şi Abhazia au fost recunoscute de către Federaţia Rusă, după care liderii din aceste republici şi-au exprimat necesitatea de a continua cooperarea în cadrul Comunităţii pentru democraţie şi drepturile omului „.

Presa despre Transnistria: “În armonie cu Rusia”

La 23 noiembrie, ziarul rusesc “Time News” a publicat articolul intitulat “În armonie cu Rusia, Obnovlenie înfruntă dificultăţile legate de conflictul constituţional transnistrean”:Conform înţelegerilor de săptămîna trecută dintre parlamentul nistrean şi preşedinţie, la 23 decembrie se va întruni la Tiraspol în cadrul Sovietului Suprem Comisia de conciliere formată la paritate între reprezentanţi ai executivului, legislativului şi a puterii judecătoreşti. Scopul Comisiei este de a dezvolta un proiect de acord privind o nouă constituţie a republicii nerecunoscute Transnistria, prin modificarea Legii fundamentale. O astfel de decizie a Consiliului Suprem a avut loc săptămîna trecută, cu ocazia reuniunii sale speciale, în încercarea de a evita o confruntare publică ce ar putea duce la divizarea socială în republica separatistă.În luna aprilie a acestui an, 17 din cei 43 de deputaţi ai Consiliului Suprem transnistrean au iniţiat o modificare a Constituţiei, inclusiv eliminarea funcţiei de vicepreşedinte şi sporirea controlului parlamentar asupra executivului condus de preşedinte. După aceasta, preşedintele Transnistriei, în vîrstă de 68 de ani, Igor Smirnov, a creat, în luna mai, o comisie care să elaboreze o nouă constituţie. Ea trebuia să aducă legislaţia transnistrenă în concordanţă cu cea a Rusiei, aşa cum s-a exprimat voinţa populară în urma unui referendum în septembrie 2006.Cu toate acestea, conform agenţiei de ştiri “Vremya”, fostul preşedinte al Consiliului Suprem şi reprezentantul prezidenţial în Comisia de conciliere, Grigore Mărăcuţă, a dezvoltat un proiect “care prevede nu armonie, ci discordie”, conform majorităţii parlamentarilor. Proiectul prevedea numirea şefilor de autorităţi locale şi municipale şi nu alegerea lor prin proces electoral.În plus, urma transformarea parlamentului actual unicameral într-unul bicameral, ca Adunare Naţională. Parlamentarii Obnovlenie/Renovarea au văzut acest lucru ca o încercare a echipei prezidenţiale de a dilua influenţa partidului lor în legislativ. Preşedintele Igor Smirnov nu a ascuns faptul că această inovaţie are ca scop prevenirea “dictatului impus de o asociaţie politică din Consiliul Suprem“. Practic, fiecare parte se acuză “de dictatură”. Parlamentarii au acuzat preşedintele de intenţia de a stabili dictatura proprie prin consolidarea constituţională a competenţelor prezidenţiale. Ei au anunţat că nu vor sprijini noul proiect. În răspuns, preşedintele a promis că va iniţia procedura de referendum prin colectarea a15 de mii de semnături.Situaţia s-a acutizat la reuniunea Consiliului Suprem din 18 noiembrie, Doi foşti spikeri ai Parlamentului, Grigore Mărăcuţă şi liderul Renovării, Evgheni Şevciuk, s-au confruntat în direct iar Şevciuk a cerut preşedintelui să demisioneze. În final, a fost respinsă propunerea sa de a organiza un referendum constituţional, Deputaţii au aprobat înfiinţarea Comisiei de conciliere. Preşedintele Igor Smirnov a declarat: „Mă bucur că astăzi avem înţelepciunea de a armoniza Constituţia din Transnistria cu Constituţia Rusiei fără un show politic. Avem nevoie de o constituţie, care va consolida statalitatea ţării noastre”. Deci, în cazul în care părţile continuă să adere la acordurile încheiate, atunci ei au şansa de a pregăti un document reciproc acceptabil.Consilierul prezidenţial pe probleme juridice, Alexandru Karaman, a calificat discuţia drept calmă, deputaţii “avînd o mai bună ocazie să îmbrăţişeze argumentele adversarilor. Karaman a explicat că unele articole din proiectul preşedintelui au fost “interpretate greşit în mass-media”. De exemplu, prevederea ca Smirnov sa poată fi reales nelimitat nu este în Constituţia actuală. Karaman a explicat că au fost consultaţi o serie de deputaţi ruşi şi experţi pentru noul proiect constituţional de la Tiraspol, opinia lor personală fiind percepută ca poziţie oficială de la Moscova.La Tiraspol, presa oficială s-a arătat surprinsă de materialele din mass-media rusă, care promovează dorinţa Moscovei de a-l înlocui pe Igor Smirnov, de 19 ani preşedinte, cu potenţialul lider tînăr, de 41 de ani, Evgheni Şevciuk. În această privinţă, adjunctul Consiliului Suprem transnistrean, Volodimir Bodnar, a subliniat faptul că puterea în republică “trebuie să fie înlocuită numai prin mijloace legale, prin alegeri legitime”. El a amintit că în noiembrie-decembrie 2010, în Transnistria, sînt programate alegeri parlamentare, iar în 2011, alegeri prezidenţiale. El a exprimat opinia că în viitor, în ţară trebuie menţinută stabilitatea politică, foarte importantă, în condiţii de instabilitate politică din ţările vecine, Moldova şi Ucraina.

(Sursa: http://vremya.ru )

Conferinţa internaţională privind responsabilitatea socială a partidelor

Ca parte a Congresului Partidului Rusia Unită a avut loc,la 23 noiembrie 2009, la Sankt Petersburg un Forum ştiinţific internaţional dedicat “Responsabilităţii sociale a părţilor într-o criză”. La discuţii au participat reprezentanţii a 30 de ţări efectuînd un schimb de opinii cu privire la modul de acţiune cît mai eficientă a partidelor în cadrul unei crize. La Forum a participat şi preşedintele Partidului Repulican Obnovlenie/Renovarea, din Transnistria, Evgheni Şevciuk.“Am avut prilejul la acest Forum de a face schimb de opinii cu colegii noştri pe teme extrem de actuale în perioade de criză. Asistăm la un fenomen, anume că efectele crizei ne unesc pe toţi, indiferent de afilierea de partid şi de preferinţe ideologice, vedem cum criza joacă un rol unificator”, a spus Evgheni Şevciuk la Forum. Potrivit acestuia, responsabilitatea socială constă, în primul rând, în conservarea şi dezvoltarea unui trai decent şi această responsabilitate în realitatea actuală este în creştere. Totodată, creşte şi nevoia de inter-relaţionare a unor contacte la nivel internaţional pentru a căuta căi similare, bazate pe abordări ideologice adaptate la condiţii de criză. Situaţia determină nevoia de a integra eforturile intelectuale ale diferitelor părţi în vederea combaterii crizei şi trecerea deciziilor de la probleme pur politice la problemele economice şi de politica socială”, a spus Evgheni Şevciuk.“Pentru un guvernămînt aflat la putere acesta este un test. El indică eficienţa partidelor politice în timp de criză, dar şi capacitatea de a menţine condiţii de viaţă acceptabile şi nivelul de protecţie socială la nivel rezonabil. În cazul în care opoziţia prezintă o şansă majoră ca program de acţiune pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cetăţenilor, ea scurtează drumul său la putere”, a declarat Şevciuk. El consideră congresul partidului Rusia Unită drept un eveniment important nu numai pentru ruşi, dar şi pentru cetăţenii rusofoni şi compatrioţii care trăiesc în străinătate, inclusiv în regiunea transnistreană. Rusia Unită s-a angajat la Congress să sprijine cetăţenii ruşi, indiferent de locul în care ei trăiesc. “Acestea nu sînt slogane, pentru că deciziile de politică pozitivă de partid le simţim şi în regiunea Nistru”.

Sursa: www.obnovlenie.info

Delegaţie nistreană la Congresul Partidului Rusia Unită

La 21 noiembrie 2009, la Sankt-Petersburg a început cel de-al XI-lea Congres al partidului Rusia Unită. La invitaţia preşedintelui Consiliului Suprem al partidului Rusia Unită, Boris Grizlov, va participa şi o delegaţie de deputaţi ai Consiliului Suprem ai Republicii Moldoveneşti Nistrene, care îl include pe vicepreşedintele Consiliului Suprem al RMN, pe preşedintele partidului Republican Obnovlenie/Renovarea, Evgheni Şevciuk, şi pe preşedintele Comisiei Juridice, Andrei Sipcenko. Principala problemă discutată la congres va fi situaţia economică din Federaţia Rusă şi adoptarea unui nou document politic intitulat “Rusia Unită”. Boris Grizlov şi-a exprimat încrederea că delegaţiile la Congres vor contribui la aprofundarea dialogului politic şi la îmbunătăţirea calităţii cooperării. Reamintim că la 17 decembrie 2007, Evgheni Şevciuk şi Andrei Sipcenko au participat la al optulea Congres al Rusiei Unite, congres care este acum un reper, mai ales că atunci a fost nominalizat pentru postul de preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev.
Congresul partidului Rusia Unită va trasa principalele direcţii de dezvoltare a Rusiei pînă în 2020, precum şi punerea în aplicare a măsurilor anti-criză. Astăzi, cooperarea dintre Parlamentul RMN şi Rusia Unită este în curs de dezvoltare tot mai activă, după semnarea, în noiembrie 2007, a Acordului de cooperare. Se preconizează ca la congresul partidului Rusia Unită, din Sankt-Petersburg, să continue consultările cu privire la problema sprijinirii regiunii nistrene şi, deci, sprijinirea în continuare a pensionarilor din Transnistria care au numit plăţile suplimentare “prima lui Putin”.
În octombrie acest an, prim-adjunctul fracţiunii Rusia Unită în Duma de Stat, Tatiana Iakovleva, a spus că inter-cooperarea dintre partide se va extinde concomitant cu continuarea proiectul umanitar. „Scopul principal – rezolvarea problemelor sociale acute, îmbunătăţirea vieţii populaţiei din Transnistria, prevenirea unei catastrofe umanitare în regiune şi apărarea independenţei sale”, a subliniat Tatiana Iakovleva. Parlamentarii Ruşi au propus să fie creat un organism special de rus-nistrean al cărui Consiliu de Administraţie să asigure o transparenţă maximă şi control public asupra utilizării ajutorului financiar umanitar al Rusiei. De notat faptul că, în baza acestei cooperări, Transnistria a primit în doi ani aproximativ 55 de milioane de dolari SUA. Proiectul este implementat prin intermediul Consiliului Suprem al Parlamentului Nistrean, care este managerul de fonduri. (Sursa: http://www.obnovlenie.info)

Similitudini frapante în evoluţiile politice din anul 2009:ROMÂNIA, REPUBLICA MOLDOVA, TRANSNISTRIA

Georgiana Arsene, Carol Hârşan
Printr-o neregizată (desigur?) coincidenţă, o situaţie politică deosebită se derulează în anul 2009, cu acumulări din ani anteriori, în trei capitale est-europene din zona Mării Negre. Este vorba de România, Republica Moldova –Chişinău şi de Transnistria.
Toate cele trei cazuri dezvoltă aproape în mod similar şi cu premise cvasi-asemănătoare boli grave de sistem, cele trei zone fiind unite, de fapt, de o axă a discordiilor naţionale ce pun în evidenţă elemente concrete ale luptei pentru putere. În esenţă, în toate cele trei cazuri avem de-a face cu conflicte deschise între instituţiile prezidenţiale şi legislativele locale, respectiv, Parlamentele democratic alese.

NOTĂ: folosim formulele „Republica Moldova–Chişinău” şi „Republica Moldovenească Nistreană” din motive ce ţin de realitatea din teren: începînd cu anii 1990-1992, unul din statele succesoare fostei URSS, Republica Moldova, a suferit o secesiune, guvernul de la Chişinău nemaiexercitînd controlul asupra întregului său teritoriu, iar zona divizată, Transnistria (Pridnistrovie), dezvoltînd pînă astăzi toate elementele ce definesc un stat independent, deocamdată, nerecunoscut, dar viabil. Dacă nu am face această menţiune, imaginea reală despre întreaga zonă ar fi distorsionată.
(Pentru detalii, vezi şi http://newlandoftransnistria.blogspot.com ).

Esenţialul este rezumat de faptul că preşedinţii Traian Băsescu, Vladimir Voronin (demisionat, dar decisiv pentru evoluţia locală, forţînd noi alegeri anticipate) şi Igor Smirnov se contrapun de luni de zile Parlamentelor din cele trei capitale. De asemenea, esenţial este şi faptul că toţi trei (cu cazul puţin mai aparte de la Chişinău) se luptă pentru creşterea puterii proprii – deci pentru impunerea unor „republici prezidenţiale” – în detrimentul puterilor legislativelor, respectiv, Parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău şi Sovietul Suprem de la Tiraspol. În toate cele trei cazuri, liderii parlamentari nu obosesc să atragă atenţia publicului asupra derapajului posibil spre dictatura prezidenţială.
Să vedem, în cele ce urmează, care sunt elementele ce le aseamănă şi care sunt cele care fac diferenţele specifice.

ROMÂNIA

În România avem alegeri prezidenţiale la 22 noiembrie 2009 (cu turul doi, la 6 decembrie) şi am avut alegeri generale (parlamentare) la 30 noiembrie 2008 (primele alegeri uninominale), precum şi alegeri euro-parlamentare la 7 iunie 2009. Ultimul referendum a avut loc la 25 noiembrie 2007 şi a avut ca subiect „Alegerea sistemului de vot în România”.
O caracteristică a prestaţiei prezidenţiale de la Bucureşti din ultimii cinci ani, dominaţi de Traian Băsescu, o constituie asumarea de la început a unui statut de „preşedinte-jucător”, fapt ce a deschis cutia Pandorei încălcărilor constituţionale şi legislative care au urmat şi au marcat decisiv şi în mod negativ această perioadă.
Conflictul cu Parlamentul României s-a acutizat cu cît iminenţa alegerilor prezidenţiale a forţat decizii tot mai radicale. După ce Partidul Social Democrat a fost debarcat din ultima coaliţie ce încă avea puterea de a guverna cît de cît, acesta a coagulat o nouă coaliţie informală, compusă din PSD-PC, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi grupul parlamentar al minorităţilor, reaşezare parlamentare de care preşedintele Băsescu nici nu vrea să audă. De aici, tergiversarea impunerii unui guvern viabil, lăsînd gestionarea total defectuoasă a treburilor pînă la alegeri în mîna minusculului grup executiv amputat, condus de demisul premier Emil Boc.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a cerut, la 10 noiembrie 2009, Consiliului Suprem al Magistraturii să rezolve conflictul dintre preşedinte şi Parlament.”Ne aflăm în prezenţa unui grav conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice reprezentate de preşedintele României şi Parlamentul României, cu privire la procedura de investitură a Guvernului”, se arată în scrisoarea trimisă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş. Consultările iniţiate de preşedinte au fost derulate cu încălcarea prevederilor constituţionale, preşedintele ignorînd realitatea politică. Antonescu precizează că liberalii au încredere în imparţialitatea Consiliului, reprezentanţii autorităţii judecătoreşti fiind primii care trebuie să dea dovadă de responsabilitate, pentru reintrarea în cadrele constituţionale ale statului de drept. (Realitatea TV).
În paralel cu alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie/6 decembrie (deşi, teoretic, s-ar putea ivi surpriza unei alegeri din primul tur…), preşedintele Băsescu a impus şi un referendum naţional pentru un Parlament unicameral, cu un număr mai mic de deputaţi, cca. 300.


Situaţia nou creată, cu un Băsescu reales şi cu un referendum aprobat popular ar transforma România într-o republică prezidenţială, alimentînd serios temerile privind alunecarea spre o dictatură personală.
Pe de altă parte, după ani de acţiuni îndoielnice ale Ministerului de Externe român şi după un rulaj politic iraţional al unor persoane aflate la cîrma ministerului, funcţionari înalţi încearcă să compenseze hiatul de acţiune spre Estul apropiat.
Tocmai în aceste zile s-a aflat în vizită în Statele Unite şi Canada Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cel care, în ultimul timp, „joacă” tot mai mult rolul unui ministru de externe informal, a accentuat creşterea rolului Parteneriatului Estic de cooperare a USA şi UE cu Republica Moldova („Părţile au convenit asupra necesităţii continuării eforturilor dedicate încadrării Republicii Moldova pe un curs democratic şi de reformă, pozitiv şi ireversibil… – comunicat MAE, 18.11.2009), pentru a grăbi atragerea acesteia spre sfera de influenţă occidentală…

REPUBLICA MOLDOVA – CHIŞINĂU

…domeniu de care fostul preşedinte, Vladimir Voronin, s-a ferit ca de foc. El a aplicat în anii tot mai tulburi ai preşedinţiei sale un principiu foarte folositor pentru elita comunistă de la Chişinău şi foarte nociv pentru populaţia Moldovei: „cît mai mult sprijin politic de la Moscova şi cît mai mulţi bani din Occident”.
Rezumatul evenimentelor evidenţiază alegeri legislative la 5 aprilie 2009, prin „sistem electoral proporţional absolut” (întreaga ţară este o singură circumscripţie care duce la alegerea celor 101 deputaţi), urmate de acuze de fraudă la demonstraţii paşnice la 6 aprilie şi demonstraţii violente la 7 aprilie („Revoluţia Twitter”); alegeri anticipate la 29 iulie 2009, în urma cărora a rezultat Coaliţia de Guvernare „Alianţa pentru Integrare Europeană”, PCRM trecînd în opoziţie; la 20 mai, 3 iunie şi 10 noiembrie 2009, nu s-a reuşit alegerea în Parlamentul de la Chişinău a preşedintelui Republicii Moldova, urmînd alegeri anticipate la începutul verii anului 2010; Vladimir Voronin este demisionat, iar Mihai Ghimpu este numit preşedinte interimar.

Conflictul, în cazul moldav, contrapune pe fostul preşedinte Vladimir Voronin, cu noul Parlament în care comuniştii au pierdut majoritatea confortabilă. În timpul preşedinţiei sale, la Chişinău s-a aflat la putere ultimul regim comunist din Europa, al patrulea din lume, iar a fi comunist la Chişinău era sinonim cu a fi antiromân. Şi pentru că vorbim de cele trei exemple, scopul regimului Voronin a fost îndepărtarea de România pentru o mai puternică justificare a statalităţii precare. Scopul său nu a fost să îşi rezolve problemna secesiunii Transnistriei, enclavă ce a fost profitabilă pentru toţi, ci să menţină cît mai mult secesiunea de România. Realitatea statală a demonstrat sub Voronin că nu nistrenii sunt adevăraţii secesionişti, ci guvernul de la Chişinău.
Lucrurile acestea au devenit limpezi imediat după alegerile din 5 aprilie 2009. Coaliţia pro-europeană şi-a început demersul, fapt vizibil cu prilejul vizitei premierului Filat, la Bucureşti, la 15 noiembrie 2009: “Dacă nu va fi ales preşedintele Republicii Moldova pîna pe 10 decembrie, vom avea alegeri anticipate în iulie 2010. Vom modifica pînă la urmă Constituţia prin referendum, fiindcă, dacă am vrea s-o facem prin Parlament, ne-ar trebui doua treimi din voturi. Putem însă adopta o noua Constituţie cu majoritate calificată şi s-o supunem la referendum, dacă nu vom putea alege preşedintele”.
Evoluţia fenomenelor politice de la Chişinău era previzibilă pentru observatori atenţi, atît de la Bucureşti, cît şi de la Kiev, Moscova sau pentru cei de pe malul stîng al Nistrului…

TRANSNISTRIA (Republica Moldovenească Nistreană)

…motiv pentru care analiştii de la Tiraspol au privit situaţia nouă de revenire „a unioniştilor la Chişinău ca pe o deschidere spre România”, lucru cvasi-confirmat de vizita premierului Filat la Bucureşti.
Mai subtil decît Traian Băsescu şi mai puţin comunist decît Vladimir Voronin, Igor Smirnov a încercat la fiecare nou mandat să-şi consolideze poziţia prezidenţială. Din acest punct de vedere, există o asemănare între Smirnov şi Ion Iliescu, amîndoi „încurcîndu-se” în numărul de mandate legale în realegeri succesive…
La alegerile din Transnistria din 11 decembrie 2005, pentru prima dată după 1990, are loc o deplasare a electoratului dinspre „dinozaurii” din jurul lui Smirnov, spre „lupii tineri şi reformişti din jurul lui Evgheni Şevciuk, liderul „Renovării”. În paralel are loc şi o deplasare a sprijinului financiar al holdingului Sheriff, condus de Viktor Guşan, dinspre grupul Smirnov spre grupul reformist.
La 10 decembrie 2006, Igor Smirnov dobîndeşte al patrulea mandat de preşedinte, dar tot de atunci încep fricţiunile cu noul Parlament. Aceste fricţiuni se adîncesc an de an, ajungînd în 2009 la conflict deschis şi direct între preşedinte şi Parlament.
Ca şi în România, unul din pretexte îl constituie un referendum, în cazul nistrean fiind vorba de ambiţia preşedintelui de a impune o nouă Constituţie care îi oferă puteri lărgite şi taie mult din atribuţiile legislativului. Conflictul a împărţit, practic, societatea nistreană în două.
O realitate este clară: la momentul politic noiembrie 2009, media de vîrstă a majorităţii susţinătorilor lui Igor Smirnov este de peste 65-70 de ani, în timp ce a susţinătorilor Obnovlenie/Renovarea este de sub 50 de ani…
Iată cum vede astăzi Evgheni Şevciuk situaţia în Transnistria şi conflictul direct: „politica de 20 de ani de gestionare a statului nostru, din diferite motive, a dus la falimentul de stat… Acest an, în opinia mea, a demonstrat în mod clar incapacitatea şefului executivului de a gestiona lucrurile, cît şi faptul că e responsabil atît pentru situaţia economică, cît şi pentru instabilitatea politică internă… Se pare că instituţia însăşi a preşedinţiei a încetat să fie un garant al stabilităţii, care este responsabilitatea sa directă!” Vedem cum acuzele sînt mai acide decît cele ale parlamentarilor de la Bucureşti contra preşedintelui Băsescu. E normal, poate, acesta e doar la primul mandat…
Prognozele abundă în aria de jurnalism de limbă rusă, atît din Tiraspol cît şi din Moscova. Iată un exemplu datînd din 16 mai 2008, citat de Olvia Press şi avînd în vizor viitoarele alegeri din Moldova-Chişinău: „Alegerile parlamentare din 2009 din Republica Moldova ar putea duce la unirea acestei ţări cu România, dacă la putere vor veni partidele cu orientare proromâneasca. Direcţii pot fi două: prima – în decursul unui an, Chişinăul va obţine fuziunea Republicii Moldova cu Transnistria, cu susţinerea mediatorilor şi garanţilor în reglementarea conflictului. “În această situaţie, într-o Românie unită, pe transnistreni îi asteaptă soarta de neinvidiat de cetăţeni calitatea a treia” (cei de calitatea a doua vor fi moldovenii). A doua variantă prevăzută este că aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană (RMN) îşi va păstra independenţa în pofida presiunilor externe. Republica Moldova “poate pleca în România fără RMN” şi astfel se vor adeveri prognozele mai vechi ale unor politologi.

CONCLUZII

1. În toate cele trei cazuri este vorba de acţiuni de conservare pentru cît mai mult timp posibil a unor piramide de putere ce sunt încă bine ancorate de trecutul totalitar comunist şi îndatorate vechiului rezervor de amestec comunist-Securitate-KGB. În nici unul din cazuri nu avem de-a face „la vîrf” cu persoane ce nu provin din mediul politic rezidual comunist.
2. În toate cele trei cazuri, cei trei preşedinţi au fost – şi încă mai sînt – deserviţi copios de serviciile secrete pe care au încercat, fiecare, în manieră proprie să şi le subsumeze. În toate cele trei cazuri, serviciile secrete au dovedit o obedienţă excesivă faţă de factorul prezidenţial. Adesea, părţi consistente din serviciile secrete au devenit slugi private ai unor indivizi de prim plan, lăsînd raţiunea înfiinţării lor – protecţia informativă a Statului şi răspuns la provocările majore externe – în plan secund. Toate evoluţiile politice din ultimul an, legate de acest domeniu şi apărute în presă au dovedit acest fapt.
3. Dacă în anii ’90, Serviciile de Securitate succesoare celor comuniste erau, în toate cele trei ţări, atît beneficiarele unor grăbite privatizări (prin persoane controlate, afişate la vedere), cît şi furnizoarele de personal pentru cariere politice de prim rang, după anul 2008 situaţia este în schimbare, pregătindu-se cîte o nouă generaţie de politicieni mai pragmatici. Fenomenul este mai vizibil în Transnistria, unde modelul de pragmatism impus de Putin în Rusia este urmat îndeaproape.
4. În toate cele trei ţări, presa este fie partizană, fie comercială, fie mixtă, respectiv, comercială pentru tiraj şi partizană pentru subvenţii. Rezultă de aici faptul că „dacă democraţia nu poate exista în absenţa unui minim efort de informare exactă a publicului” (J.F. Revel, 1988), în toate cele trei tinere pretinse democraţii efortul manipulativ permanent din partea puterii prezidenţiale a menţinut democraţia în stadiu de aparenţă ostentativ afişată, atît în faţa propriului popor, cît şi ca prezenţe internaţionale. Exemplul românesc e mai vizibil: faptele sînt una, iar prezentarea lor subiectivă şi deturnată de la adevăr, de către cei implicaţi, e cu totul altceva.
5. Toţi cei trei preşedinţi au sacrificat segmente întregi de proiecte naţionale în folosul unor priorităţi personale de imagine. Astfel, suferă major educaţia, cultura, asistenţa medicală, turismul etc.
6. În toate cele trei exemple nu avem de-a face în conflictele preşedinţie-parlament cu proiecte pe termen lung, de aşezare şi dezvoltare temeinică a statelor şi a celor ce locuiesc în ele, ci asistăm la lupte de uzură, extrem de nocive pentru publicul care vede cum perspectivele unor societăţi mai drepte şi prospere se îndepărtează mereu. Popoarele văd doar escaladarea delirantă a arbitrariului şi provizoratului, în timp ce proiecte aşteptate sînt aruncate în derizoriu. Dezgustul rezultat din acest fenomen stă la baza absenteismelor electorale, exploatate de clicile consiliante de preşedinţi – politbiuro-urile proprii, ce exploatează neonest moduri de a-şi mări puterea.
7. Nici unul din cei trei preşedinţi nu se aşteaptă la condamnări de ordin moral, deşi poziţia lor de preşedinţi este depăşită moral tocmai de acţiunile lor din ultimii ani. Se ajunge, astfel, în toate cele trei cazuri, la atingerea unor praguri critice de compromitere.

Sovietul Suprem a aprobat programul anti-criză pentru 2010

În 2010, RMN va continua să pună în aplicare măsuri de sprijinire a economiei în vederea ieşirii din criză cît mai repede posibil. Proiectul de lege a trecut astăzi de Consiliul Suprem în prima lectură, informează agenţia „Noua Regiune”.

Acesta include 79 activităţi, de la sprijinirea tinerilor în zonele rurale, pînă la oferta de credite bugetare pentru ca întreprinderile să plătească impozitele şi custurile energiei. O analiză a programului anti-criză efectuată de Ministerul Economiei a arătat că prăbuşirea economiei transnistrene pe fondul crizei globale a fost diminuată, dar cu toate acestea, rezultatele pentru primele 9 luni arată că economia este încă stagnantă. Astfel, efectul programului anti-criză va fi extins şi pentru anul 2010. “Activităţile vor fi împărţite în trei domenii: politica socială, sprijinirea sectorului agricol, dezvoltarea oraşelor şi regiunilor”, a declarat ministrul adjunct al Economiei al RMN, Alevtina Slincenko. Povara fiscală va rămîne la nivelul anului 2008. În plus, în 2010, oraşele şi regiunile vor oferi împrumuturi pentru tineri profesionişti în construcţia de locuinţe, familiilor defavorizate, sprijin de stat pentru învăţarea elevilor, pentru şomeri, aceştia beneficiind şi de cursuri de reconversie profesională.

Suport va primi şi complexul energetic, statul va aloca bani pentru repararea instalaţiilor de energie electrică şi termică, precum şi pentru continuarea extinderii reţelei de gaze. În ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, statul şi-a asumat o parte a dobînzii la împrumuturile pentru întreprinderile mici şi va crea un mecanism de garanţii la credite. Pentru întreprinzătorii individuali, valoarea unui brevet în anul viitor nu ar creşte. Se va simplifica birocraţia prin proceduri uşoare de obţinut a aprobărilor necesare (împotriva incendiilor sau controlul sanitar-veterinare, eliberarea permiselor diverse). Programul anti-criză va intra în vigoare de la 1 ianuarie, împreună cu Legea bugetului din 2010.