Archive for the ‘Ministerul de Externe’ Category

Ministrul de Externe nistrean, la raport la preşedintele Smirnov

Preşedintele Transnistriei, Igor Smirnov, a primit, la 18 decembrie, pe ministrul Afacerilor Externe al RMN, Vladimir Iastrebciak, cu care a discutat despre recentele declaraţii ale liderilor politici din Moldova privind ridicarea interdicţiei de intrare în ţările Uniunii Europene pentru funcţionarii superiori din Transnistria, informează agenţia “Novîi Reghion”.
“Preşedintele Transnistriei a însărcinat Ministerul de Externe să răspundă la declaraţiile liderilor de la Chişinău: “în viitorul apropiat vom pregăti o declaraţie a Ministerului de Externe nistrean”, a spus Vladimir Iastrebciak.Ministrul de externe l-a informat pe preşedinte despre întîlnirea de lucru cu reprezentanţii Ministerului de Externe al Rusiei. Potrivit lui Iastrebciak, la Moscova, au fost discutate aspecte ale cooperării bilaterale dintre Rusia şi Transnistria, precum şi problemele legate de reglementarea moldo-transnistreană. Ministrul de externe nistrean a mai informat despre călătoria sa de lucru în capitala Suhumi, a Abhaziei, şi de conţinutul discuţiilor cu ministrul de externe abhaz, Serghei Şamba.A fost menţionat rolul observatorilor internaţionali din Transnistria la alegerile prezidenţiale din Abhazia.
Reclame